Foarte ofertantă această regiune, Provence! Nu-i de mirare că este printre cele mai vizitate din Franța. Sunt atâtea de descoperit că parcă pe măsură ce merg mai des într-acolo îmi doresc să mă întorc cât mai curând de fiecare dată. Vorba aceea, în Provence oriunde te-ai duce, spre orice colțisor al ei te-ai îndrepta, sigur găsești ceva frumos de văzut, ceva savuros de mâncat ori de băut. Desigur, Luberonul este magnific, cu satele lui de piatră cocoțate  pe dealuri. Dar asta nu este tot. Mai sunt și alte zone spre care să îți îndrepți atenția fără să fii nici pe departe dezamăgit. Iar unul dintre ele este Les Alpilles, un ținut interesant, cel mai probabil din categoria celor de neratat în Provence. Cu o armonie sublimă a peisajelor, cu o natură ceva mai sălbatică și tradiții bine păstrate, unii zic că Les Alpilles ar fi tabloul perfect al acelei Provence autentice, ca stil și rafinament. Este ținutul livezilor nesfârșite de măslini, este acea Provence a satelor Saint-Remy și Baux-de-Provence. Este cu lavandă și chiparoși, tărâmul scriitorilor că Daudet si Mistral, dar și al pictorilor, Van Gogh trăind un timp la St Remy și bucurându-se de acea lumină unică provensală. Les Alpilles este negreșit o parte de Provence care mi-a plăcut foarte tare și unde sigur mă voi întoarce cu drag. 

Baux-de-Provence France

Dacă tot am povestit de curând despre plimbarea de anul acesta prin Calanque de Marseille, acest masiv interesant de care eu m-am îndrăgostit până peste urechi, pe la Les Goudes si Callelongueam zis că ar fi bine să nu las totuși nemenționată pe blog nici plimbarea de acum doi ani, cea către Tour d’Orient, un punct de belvedere fabulos spre două golfulețe, calanque de Sugiton și calanque de Morgiou. Sunt o mulțime de drumeții și plimbări în acest masiv, pentru toate gusturile și puterile, inclusiv plimbări pentru familii cu copii mici, dacă există dorință pentru astfel de activități. Drumeția aceasta de față este una destul de scurtă și lejeră, numai bună de făcut cu un copil de 1 an și jumătate, cât avea Erika la vremea respectivă, copil cărat în sistem de purtare, sau lăsat liber pe jos să exploreze în voie pe anumite porțiuni. Și fie vorba între noi, mai era și un bebeluș în burtică, dar încă habar nu aveam de lucrul acesta :). 

Calanques de Marseille France

Mi-e dragă casa în care locuim, cu șemineul ei imens și curtea-i generoasă. Mi-a fost dragă din prima clipă în care am vizitat-o, când am știut că în ea vreau să trăiesc. Mi-e foarte drag Amboise, orășelul acesta micuț și cochet, așa cum mi-e drag și Tours, cu veselia și cu terasele lui multe, ce mi-au înveselit primii ani de pribegie. Mi-e dragă Loara, cu apele ei indolente, cărora nu le păsa parcă de nimic. Mie dragă de fapt Touraine, provincia aceasta preponderent rurală, cu oamenii ei liniștiți și câmpurile-i ondulate, dar mai ales cu castelele ei ce răsar de te miri unde. M-am atașat de ea în acești aproape zece ani (zece! vă dați seama?), mă fascinează și mă încântă și știu sigur mi-ar lipsi, dacă viața mă va duce vreodată spre alte meleaguri. Într-un fel, astăzi în Touraine mă simt acasă. 

  

Paris France

Calanques de Marseille este pentru mine locul acela fascinant pe care l-am plăcut de dinainte să îl cunosc, doar admirându-l în poze. Este muntele acela mic, cu altitudini cam neglijabile, dar impunător totodată, de care m-am indrăgostit pană peste cap incă de la prima întâlnire. Calanques de Marseille este locul care m-a cucerit cu fiecare potecă, mi-a câștigat dragostea cu fiecare priveliște amețitoare asupra golfuletelor cu ape limpezi, încât nu există vizită în Sudul Franței fără să ne revedem la o drumeție. În 2014 am pornit de la Cassis, orăselul drăgut de langă Marsilia, am trecut prin Calanque de Port Miou, apoi prin Calanque de Port Pin, ca să ajung în final în cea mai fascinantă, calanque En Vau. O drumeție ceva mai solicitantă, potrivită acelor vremuri fără copii. În 2008 ne-am întors cu Erika la purtător și am ales ceva mai lejer: drumeția spre Tour d’Orient, punctul de belvedere spre Calanque de Sugiton. În 2020 cu două fetițe, una de mană și alta în bebe-rucsac, am mers spre Les Goudes și Callelongue, cu prânzul servit la un restaurant situat strategic, pe Cap Croisette. O plimbare mai degrabă decât o drumeție. Dar vai, ce plimbare!  

calanque de marseille france

Este ceva în aerul Luberonului, acest teritoiu bucolic din Provence… Nu mi-am dat încă seama ce este exact, de unde vine și nici cum să îi faci față să nu te zăpăcească complet.  Este un nu-știu-ce care se simte încă de când părăsești autostrada și te afunzi în acel decor câmpenesc, atât de tipic  pentru sudul Franței. Nu îl vezi venind și nici nu ți-l poți explica prea bine, dar te însoțește tacit pe șoselele ce șerpuiesc line printre sate de piatră cocoțate pe dealuri, cu case ce își ascund obloanele colorate după ramurile leandrilor înfloriți, îți sucește privirea când spre podgoriile întinse, când spre chiparoșii ce străpung cerul. Te învăluie cu soarele lui arzător, te amețește cu cerul mereu albastru, te încântă cu cântecul unic de cigale, te vrăjește cu parfumul lavandei, făcându-te să te pierzi cu totul într-un final în lumina unică, lumina idilică din Provence, aceasta regiune vestită, una dintre cele mai frumoase ale Franței. Nu aș părăsi Touraine, din mai multe motive, unul și cel mai important motiv fiind oamenii. Dar dacă aș părăsi vreodată Touraine, aș face-o, cred, pentru Sudul Franței și acesta minunată Provence. 

Roussillon Luberon Provence Franta

Toamna a venit repede și s-a instalat comod anul acesta la noi în Touraine. Weekendul ce a trecut am avut nu mai mult de 11 grade în miezul zilei, destul de puțin pentru această perioadă din an. Nu am dat drumul la centrală, dar am făcut focul în șemineu, o adevărată plăcere pentru ochi și suflet. Dar în ciuda vremii și a faptul că tocmai ce ne-am rezervat vacanța zăpadă, pentru la iarnă, gândul se pare că mi-a rămas blocat tot la vară și mare. 
  
Am mers în fiecare an la mare cu părinții mei de la 1 an și până la 18 ani, fără excepție. Mergeam pe litoralul românesc, desigur, la vremea aceea nu existau alte opțiuni, iar vacanța la mare era pe atunci evenimentul anului: o așteptam cu nerăbdare timp de 12 luni, o pregăteam în detaliu și îi savuram cu nesaț fiecare secundă. Mergeam cu mașina, iar drumul spre Marea Neagră era cel mai lung pe care îl parcursesem până atunci. Localitățile se succedau mereu același, într-un șir lung pe care îl știam pe de rost, crescând emoțiile întâlnirii cu marea. Vederea întinderii albastre la orizont era momentul de maximă intensitate, pe care îl așteptasem tot anul. Mergeam la Venus, stațiunea copilăriei mele, dar ne plimbam seara și prin alte stațiuni animate, mai cu seamă pe la Neptun și Olimp. Mi-e dor uneori de Venus, mi-e dor de Venusul acela perceput prin ochii copilului care eram atunci, nu de cel care a devenit între timp, deși nu știu exact ce a devenit, căci nu am mai ajuns acolo de vreo 20 de ani.  


Până  în 2013 habar nu aveam de Coasta Albastră, de Martigues, sau de la Couronne. Am ajuns la Marsilia întâmplător, cu serviciul lui Andrei și fiindcă doream să petrecem weekendul acolo și nu doream o cazare chiar în oraș, am început să caut o căsută în campingurile din apropiere de Marsilia, de preferat unul situat aproape de o plajă. 


Pentru că nu eram singuri, am căutat să închiriem o căsuță de 3 persoane, dar cum nu se găsesc decât de 4, am zis fie și așa. Însă surpriză: ba nu era bună zona, ba era prea scump, ba nu aveau locuri, ba nu acceptau animale. Într-un final am găsit un camping lângă Martigues, care mi-a părut simpatic, așa că am luat acolo. “ 


... scriam pe blog imediat după, fără să bănuiesc atunci cât de adânc ne va intra în suflet această bucătică de litoral mediteranean și de câte ori ne vom întoarce cu drag către ea. 



© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS