Titanic - dupa 15 ani si peste 50 de vizionari

sursa foto

Vineri seara am fost la cinema. Nu este asta ceva deosebit, in ultimele weekend-uri am tot fost. Ahh...cand am scris articolul acesta 10 lucruri care imi plac in Franta, va spuneam ca in timp, probabil, voi gasi si 10 care nu imi plac. Ei bine, unul dintre ele l-am gasit : dublarea filmelor (la cinema, tv) in franceza, frate! Nu e vorba ca nu inteleg eu perfect franceza inca, ci de simplul fapt ca vreau sa aud filmul in limba originala.  Nu suport chestia asta deloc. Sa nu auzi tu vocea actorului?! Nu e de mirare ca oamenii astia nu stiu deloc engleza! Pai daca orice rahat la ei se traduce, cum sa stii?! Sunt intr-adevar si cinematografe, mai rare ce-i drept, si mai ocolite de populatie, unde filmul este in limba originala, cu subtitrare en française. Am si eu unul in oras, dar culmea acolo nu ruleaza toate filmele, deci, imi ramane tot placerea sa ascult vocea unuia in franceza, peste vocea actorului. Oameni ciudati!!!


Deci, am fost vineri seara la cinema, sa vad Titanic. 3D dublat si in franceza. Nu va imaginati de cand asteptam acest moment!!! Nu a fost problema mare cu franceza, intrucat, dupa cele peste 50 de ori in care am vazut acest film, mi se derula perfect in minte o subtitrare imaginare in limba engleza. Practic, cred ca stiu replicile pe dinafara. Donc, ce n'était pas grave! Dincolo de asta, filmul...mi-a placut. Nici nu putea fi altfel. Nu m-am dus neaparat la cinema sa il vad 3D; m-am dus la cinema sa vad Titanic din nou, pe marele ecran. Spuneam si in articolul trecut, acela despre filme, ca una este sa vezi un film la cinema, alta este acasa. In concluzie, cu sau fara 3D, cu sau fara dublare in franceza, clar eu as fi fost acolo. 

De ce? Pai hai sa va povestesc...

sursa foto

Cand a aparut acest film, in 1998, aveam 14 ani. Eram o copila. O copila romantica, inclinata spre visare, idealista. Am mers sa il vad la cinema Patria, cu mama, neexistand la vremea aceea multiplexuri, asta dupa ce stiam destul de multe despre el, vazusem trailer-uri peste trailer-uri, promo-uri, documentare, citeisem neinumarate carti si articole. Era filmul meu preferat dinainte sa il vad. M-am dus la cinema cu multe asteptari, si nu numai ca NU mi le-a inselat, dar a fost peste ele. M-a impresionat, m-a miscat, m-a emotinoat, cum nu o facuse alt film pana atunci si nici nu a mai facut-o vreunul pana acum. Am plans, am ras, mi-a produs o impresie puternica. Productia, realizarea, povestea, vaporul...TOTUL.

In anii ce au urmat am colectionat tot ce mi-a cazut in mana despre film sau vapor. Am citit carti, am vazut documentare. Titanicul nu mai era doar filmul meu preferat, ci un hobby (ca sa nu zic o obsesie!). Imediat dupa ce-l vazusem in cinema, am inchiriat de la cineva o caseta video, din aia filmata in sala, cu imagine proasta. Dar nu conta, am vazut-o timp de o saptamana, cat a stat la mine, in fiecare zi. Dupa, mi-am cumparat caseta originala. A urmat DVD-ul. Apoi l-am vazut la TV, pe calculator ca acum sa il vad din nou la cinema. Nu stiu sa va spun de cate ori exact l-am vazut, dar stiu ca am depasit 50 cu siguranta! Sunt sarita stiu :))!

De ce toate acestea?

Asta nu stiu sa va explic. E greu de explicat in cuvinte de ce iti place ceva. Pentru ca asa am simtit. Poate datorita firii mele in primul rand. Inca mai sunt aceeasi persoana visatoare de acum 15 ani, care traieste cu intensitate maxima povesti si inca mai crede in ele, le lasa sa patrunda in suflet, sa o impresioneze, sa o fascineze. Imaginile acelui grandios vapor, a tragicului naufragiu, a unei epave care zace inca la 3800 m pe fundul Atlanticului m-au vrajit. Povestea unei americance din lumea buna, a unui pictor sarac care isi castiga calatoria cu o mana norocoasa la poker si a unui diamant de o valore inestimabila m-au fermecat. 

sursa foto

Mi-a placut apoi cum a fost realizat filmul: scenariul, imaginea, interpretarea, decorul, efectele, muzica si mai ales documentarea regizorului. James Cameron este un profesionist. Am indragit-o pe batrana Rose, care istoriseste toata povestea si am mi-a placut ca filmul a fost gandit asa, ca o poveste. V-am mai spus ca imi plac filmele care pornesc de la un caz real. Aici, chiar daca personajele Jack si Rose sunt pur fictive, restul filmului este realitate. O realitate cruda, a unor vremuri in care banii si pozitia sociala faceau legile, in care oamenii bogati credeau ca li se cuvine totul si ca sunt "de nescufundat", ca mai apoi sa se duca la fund cot la cot cu cei nevoiasi; Dumnezeau a demonstrat inca odata, ca in fata Lui si a destinului, suntem toti egali.  

Nu stiu daca poate l-as fi vazut la alta varsta, ar mai fi avut acelai impact. Sunt convinsa ca tot filmul meu preferat ar fi fost, dar oare s-ar mai fi transformat intr-un "hobby"? Oare m-ar fi marcat la fel? Stiu ca filmul nu este pe gustul tuturor, nici nu ar fi avut cum sa fie, gusturile noastre sunt diferite, precum fiecare dintre noi este diferit, dar indiferent in tiparele cui se incadreaza sau nu, filmul ca productie cinematografica este grozav. Si nu o spun eu, Larisa, ci o spun criticii de film din intreaga lume. Nu degeaba a avut cele mai multe Ocaruri din istorie (11), la egalitate cu Ben Hur (1959) si Lord of the Ring-The Return of The King (2003).

3D sau nu?

Inca de cand au aparut filmele 3D, mi-am spus "Wow, daca erau si pe vremea cand s-a facut Titanicul, ce fain ar fi fost!!! Oare cum ar fi Titanicul 3D?" Se pare ca nu am fost singura cu acest gand, intrucat, iata, filmul ruleaza acum 3D in cinematografe. Dincolo, poate, de strategia de a mai incasa niste bani si de a urca poate pe primul loc in topul filmelor cu cele mai mari incasari din istorie (acum este "doar" pe locul 2, dupa Avatar, of course), filmul isi justifica convertirea in 3D, dupa parerea mea, pentru scenele cu vaporul sau cu naufragiul. E un film unde, chiar merita sa fii transpus in mijlocul actiunii. La inceput nu am fost asa fascinata de 3D in general, dar intre timp mi-am schimbat parerea. 3D este viitorul cinematografiei. Si pe buna dreptate: simti altfel fimul, mai aproape, printre personaje.  Totusi, cu parere de rau spun, ca sunt putine scenele din Titanic cu adevarat tridimensionale. Acum poate si pentru ca filmul a fost convertit, nu filmat direct in 3D, nu stiu, nu ma pricep. Adica, 3D ul Titanicului a fost putin sub asteptarile mele. Sau poate erau ele prea mari? Poate chiar vroiam eu sa ma simt cu adevarat pe puntea maretului transatlantic? V-am spus, eu oricum l-as fi vazut si asa cum era, doar de dragul de a-l vedea in cinematograf.

Ce sa va mai spun altceva?

Ca astept sa castig la Euromilion ca sa platesc 100 000 de eur sa cobor cu submarinul de fundul Atlanticului sa vad epava :)) (app, e o oferta acum 12 500 eur calatoria...cool!!)? Uite ca desi totul se schimba, multe lucruri raman la fel. Ma indoiesc ca vreodata un alt film va lua locul Titanicului in inima mea. Cu siguranta vor exista productii mai bune, mai iubite, mai aclamate. Si cu siguranta imi vor place. Dar cred niciodata a fel. Imi plac si alte filme, insa in topul meu personal, diferenta dintre primul loc si urmatoarele este....de vreo 10 locuri. Nu stiu, si eu sunt curioasa daca vreodata lucrurile se vor schimba. Pana acum, timp de 15 ani si peste 50 de vizionari, ele au ramas la fel .....