Ultima săptămâna de izolare

Iată-ne și la finalul acestei perioade de izolare. Ziua cea mare așteptată de toată lumea în Franța (sau nu, căci sunt destul de mulți fără chef de muncă!) este 11 mai. 56 de zile de consemnare la domiciliu vor fi fost în total. 56 de zile care poate au trecut greu uneori, prea repede alteori. De care am profitat mai mult sau mai puțin, în care ne-a fost greu sau ușor, fiecare după caz și stare. Nici nu știu ce să zic despre trăirile acestei perioade ca o concluzie finală. A fost o schimbare, pe care nimeni nu a văzut-o venind, eu nici atât, nici măcar cu o săptămana înainte. Am profitat de unele, e drept, am redescoperit altele, am pierdut cel mai probabil o grămada.Timp, bani, planuri. Dar cred că pandemia ne-a și invătat ceva: să trăim mai simplu, să ne bucurăm de ce avem și să nu luăm totul ca și cum ni s-ar cuveni din start. Ce să mai zic, a fost așa cum a fost, să vedem acum mai departe ce o fi, căci o reîntoarcere la viața de dinaintea pandemiei, așa cum speră unii, clar nu o să fie. 


Franța va ieși treptat din confinare începând cu 11 mai, chiar se insistă pe progresivitate, dar mai ales pe faptul că va trebui de aici înainte, cel puțin o perioadă de timp, să invătam să trăim cu virusul. Și sunt cât se poate de acord, căci el va fi aici cu noi și după 11 mai, și la vara când vom vrea vacanțe și la toamnă când va începe următorul an școlar. Mai puțin prezent poate și mai slab, dar va fi. Izolarea a fost o soluție bună pe termen scurt. Dar nu o putem prelungi la nesfârșit. Acum este esențial să găsim soluții pe termen lung, care să ne ajute să continuăm. Desigur, va fi necesar să ne lipsim de unele activităti, cel puțin o perioadă, în special cele ce implică grămezi de oameni laolaltă. Cu cât suntem mai organizați și mai riguroși cu atât mai repede va fi bine. 
  
Cum vor decurge în principiu lucrurile pentru noi? Păi în primul rând va fi recomandat să purtăm măsti, care vor începe să se și gaseseasca la vânzare (ne-am procurat deja), obligatorii de altfel în transportul public, dar pe care noi nu îl folosim. Purtarea măstii nu va fi obligatorie în toate magazinele, dar va fi recomandată personalului și clienților atunci când măsurile de distantă fizică nu pot fi garantate. Se vor face mai multe teste și se vor izola cei suspecți. Cum circulația virusului nu este uniformă în toată țara, deconfinarea se va face teritorial, în funcție de situația fiecărui departament. Locuim din fericire într-un departament "verde", în care circulația virusului în prezent este foarte redusă. 
  
O veste bună (sau proastă în același timp), este că școlile se redeschid treptat, începând cu grădinitele și școlile primare, pe bază de voluntariat, practic fiecare părinte decide dacă își trimite sau nu copilul la școală. Este un dezacord total, oamenii s-au impărtit, așa cum era de așteptat, în două tabere: cei pro și cei contra. Unii contesta, alții aprobă, unora nu le convine data, vor mai târziu, altora nu le convine deloc. Am primit și noi informațiile oficiale despre cum se vor desfăsura lucrurile la școala Erikăi, împreună cu întrebarea dacă copilul va relua sau nu cursurile. Am luat decizia că Erika să se intoarcă la școală, măcar la program scurt, dacă altfel nu va fi posibil. Așa am decis, sper să fie bine. Cursurile vor fi se pare de maximum 10 elevi în clasă și vor fi implementate mai multe măsuri de sănătate, inclusiv furnizarea de gel hidroalcoolic, dezinfectări dese, preluarea copiilor la poartă și nu în clasă ca până acum, etc. Profesorii ar trebui să poarte o mască, dar nu și copiii sub 3 ani, firește. De asemenea, și creșele vor fi redeschise cu grupuri de maximum 10 copii, dar incă nu am informații de la creșa Dariei, decât că se va reîncepe un pic mai târziu. Decizia  se va lua la sfârșitul lunii mai pentru licee, iar unitătile de invătămant superior nu se vor redeschide. 

În rest, munca de acasă trebuie să fie continuată cât mai mult posibil. Pentru angajații care nu vor putea lucra la distanță după 11 mai, se recomandă orele eșalonate. Și vestea cea mai bună: toate magazinele, cu excepția cafenelelor și restaurantelor, se vor deschide. Inclusiv coaforurile. Yupiii!!! Autorizația nu va mai fi necesară, dar deplasarea la peste 100 km de acasă va fi interzisă, cu excepția motivelor familiale sau profesionale, iar adunările sunt limitate la 10 persoane. Cât despre vacanțe, plajele vor rămane interzise pană la 1 iunie, la fel si parcurile naturale, practic este prea devreme să vorbim despre turism. 
  
Ce să zic... Să sperăm că lucrurile vor decurge ok. Cred că dacă avem grijă și nu vedem data de 11 mai ca pe marea evadare, chiar vor decurge ok. Să auzim de bine! 
  
PS: poza este dintr-un cu totul alt început de mai, cel din 2015, când mă plimbăm pe plajele din Corsica și încă mai făceam poze cu un DSLR :)) 

Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută în București, cu domiciliul actual în Franța, pe Valea Loarei. Pasionată de natură, fotografie, călătorii, bucate și vinuri bune, pe blogullarisei.com scriu despre experiențele și viața de român în Franța, despre regiunea în care locuiesc, despre locurile interesante pe care le vizitez, mai aproape sau mai departe de casăl, despre hobby-urile și activitătile din timpul liber.

2 comentarii:

  1. La noi mai sunt doua saptamani pana la finalul starii de urgenta, dar din ce se transmite, pana la 1 iunie, cel putin, recomandarea tot spre izolare ar bate... Atat ca totusi vom putea iesi afara fara declaratie, in parc de exemplu sau prin centrul orasului (desi nu vor fi magazine, cafenele sau restaurante deschise). Totusi, se redeschid muzeele, saloanele si cabinetele stomatologice. Alte schimbari nu vor fi pana in iunie.

    Aici, din punct de vedere turistic nu misca nimic, tot mai sigura sunt ca anul acesta vacanta o face fiecare in tara lui, ceea ce nu este chiar trist, caci peste tot sunt locuri frumoase, dar mai avem de asteptat chiar si pentru asta, cel mai sigur iulie/august, inceput de septembrie. Scoli, gradinite, crese nu se redeschid decat pentru cei care au examene de dat anul acesta (BAC, Capacitate). Universitatile vor termina anul online, chiar si Licentele am inteles ca se vor desfasura online. Inscrierile la gradi si scoala se fac exclusiv online, na... multe se fac doar in mediul virtual.
    Inca sunt multe incertitudini, eu ma bucur ca vom putea iesi in Parcul Central si eventual merge la muzee, unde cred ca nu se vor inghesui multi. Asteptam, asteptam... sanatosi sa fim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar, de plecat in străinătate vara asta nu prea o sa fie cazul. Pe noi nu ne afectează prea tare ca oricum nu intenționăm sa plecam prin alte tari. In plus mie mi-au expirat actele, asa ca nu ma pot plimba prea mult o perioada :))
      Restricții vor mai fi si aici după 11 mai, dar se vor ridica progresiv, in funcție de cum va evolua situația după ieșirea din izolare. Cam tot ce tine de turism/cultura va rămâne închis încă o perioada, aici și muzeele, castelele, restaurantele la fel, ca oamenii sa nu fie tentați. Deja e foarte multă mișcare pe străzi, pe șosele. Răbdare s-a cam terminat, dacă s-ar deschide mai multe și dinte-o data sunt sigura ar da toți navala.
      Și eu la fel ca tine ma bucur ca măcar o sa ma pot duce prin oraș fără declarație, in parc cu fetele ... E ceva deja.

      Ștergere