Revenim încet la normal...

Ne-am “deconfinat” aici pe 11 mai, deja avem mai multe săptămani de libertate. Începând de astăzi, 2 iunie, ne “deconfinam” și mai mult, trecem la etapa următoare, ca și voi majoritatea presupun. Vorba vine libertate, căci starea de urgentă a rămas, purtăm măsti, păstram distantă, doar că măsurile s-au mai relaxat. În traducere, putem umbla și face mai multe fără a da prea multe explicații. S-au redeschis școlile, magazinele, majoritatea și-a reluat munca, chiar și unele obiective turistice s-au redeschis, nu toate, iar de astăzi și restaurantele, hotelurile, campingurile, parcurile și multe altele. Ne îndreptăm, cred eu, în direcția bună. Rămanem vigilenți, firește, dar mergem cu pași mici spre normalitatea aceea de dinainte de 16 martie.  
  

Ce am făcut cu această libertate în ultima lună? Păi nu foarte multe. Nu m-am mișcat cu mult mai mult decât înainte de 11 mai, doar că n-am mai completat declarația. Ne-am văzut cu puțină lume fie pe la noi, fie pe la ei, am făcut un pic de shopping, recunosc, pentru fete, știți cum e cu garderoba copiilor, rămân mici de la un an an la altul. Nu am mers în foarte multe magazine, am continuat să comand pe internet, mai ales că timpul de livrare este mai scurt, revenind aproape la normalul de “dinainte”. N-am indrăznit incă la coafor, chiar dacă părul meu are două culori, dar mi-am propus să-l duc pe Azorel la frizerul de câini. Din păcate primul loc liber este pe 10 iulie așa că la naiba, iar va trebui să îl tund eu însămi. Data viitoare sigur o să îmi iau câine cu blană periuță.   
  
Izolarea m-a potolit, cred că ne-a potolit pe toți, nu mi se mai pare așa de complicat statul acasă sau pe langă casă. Nu zic că umblam mult înainte, dar recunosc nu-mi imaginam două săptămani la rând fără să merg prin centru, prin Tours, prin parc cu fetele, poate pe la vreo terasă ori altă plimbare. Ei uite că se poate și fără. În plus, am redescoperit bucuria lucrurilor simple dar plăcute, de făcut pe langă casă, gen ieșirile cu bicicleta pe străduta din spate, buchetele de flori de câmp, privit melci și insecte... Copiii nu au nevoie de multe pentru a fi mulțumiți, noi suntem cei care le oferim poate prea mult uneori.  
  
Am mers totuși cu fetele în oraș. Fără turiști acum, orașul este al nostru, al localnicilor. Ne-am plimbat pe strădutele din centru, am cumpărat covrigi de la Paul și cireșe bune de la aprozar. Am luat și baghetă pentru a hrăni rațele de pe Amasse, un mic pârâu ce traversează orașul. Am lungit și malul Loarei să o privim de sus, dar ei nici nu pare să-i pese de noi, de covid-19, de pandemie. Într-o zi chiar am băgat picioarele în apă iar Erika nu se mai dădea dusă. Mă gândesc deja la un weekend la pescuit cu cortul pe malul lacului Varennes. Mai mă gândesc și la vreo două parcuri de distracții și aventură pentru copii, la un restaurant pe malul Loarei, la un parc zoologic... Visez prea mult? Deocamdată ne-am mulțumit cu piscina din curte. Fiindcă a fost cald fetele s-au putut bălăci în voie. 
  
Erika a reluat școala, iar Daria creșa. Nu-i ușor după o pauză lungă, nici pentru ele nici pentru mine, dar e mai bine așa și mergem înainte. Deși e pe bază de voluntariat, sunt destui copii care s-au întors, mai ales acum în iunie. De săptămana viitoare clasa Erikai împreună cu alte clase vor trece în alternanță, o săptămana da una nu, întrucât nu este permis un număr mai mare de 10 elevi în fiecare sală de clase. Nu este o soluție care să avantajeze toți părintii, dar nu avem încotro, trebuie să ne adaptăm noilor reguli ale jocului. Lucrurile se petrec bine la școală, se respectă măsurile de distanțare și de igienă impuse, până în prezent este ok, iar copiii se adaptează oricum repede la noua organizare. În plus nu mai e mult până la sfârșitul anului școlar.  
  
Până atunci am făcut pasul și ne-am rezervat cazarea pentru vacanța de vară. Știu că sună ciudat în astfel de vremuri, dar cred că lucrurile merg spre bine și oricum nu plecăm imediat, ci la sfârșit de iulie. Rămanem în Franța, mergem cu mașina personală, așa că dacă lucrurile vor lua o turnură proastă anulăm cazarea și gata, pierderea nu va fi foarte mare. Nu ne lamentăm prea tare că ne-a stricat covidul vreun plan de vacanță căci oricum cu sau fără virus anul acesta în principiu nu aveam alte planuri decât sudul Franței, regiune care, v-ați prins probabil, nouă ne place foarte tare. Visăm și la locuri mai indepărtate, dar ne-am propus să mai așteptăm puțin ca fetele să mai crească și să ne fie tuturor mai ușor. Și nouă și lor și să ne putem bucura împreună de locurile vizitate.  
  
În plus eu am oricum o problemă cu actele anul acesta. Practic sunt fără acte până binevoiesc oamenii ăstia să-mi deie cetătenia franceză, am doar permisul de conducere și cartea de rezidență, acte cu care nu pot ieși din țară. Se pare că procesul durează foarte mult în ultimii ani, ne verifică la sânge, nu mai e țac-pac îți place vinul și brânza și gata, ești francez precum era pe vremuri. Iată că se făcură doi ani de când am depus dosarul și aproape un an de la interviu, ultima etapă și incă nici o scrisoare de felicitări în cutia poștală. Iar cu pandemia sigur că timpul s-a dublat. Dar zău că mai bine aștept de la francezi decât să umblu, Doamne ferește, pe la ambasadă. 
  
În rest la Amboise e vară în toată regula. E incă respirabil aerul, dar tot cald și secetă cum n-am mai văzut de 9 ani de când sunt aici. Da, anul acesta pe 19 august se fac 9 ani. Am citit că ar fi cu 10 grade mai mult decât temperatura normală pentru această perioadă, iar vara se anunță incendiară. La propriu! Cea mai caniculară și secetoasă din ultimii ani. Infern! De mâine se mai răceste puțin, fix acum când plănuisem ceva afară pentru weekendul viitor, ca să vezi! Asta e, nu suntem niciodată mulțumiți! 
  
Vă las câteva poze cu Amboise după pandemie. Aveți grijă de voi! 



 Loarei nu pare sa-i pese. Lumea se schimba, ea curge indolenta la vale

 Amboise in luna mai. Acum este ceva mai multa lume.

 Pe podul peste Amasse, acolo unde mergem sa dam paine la rate.

 Fetelor le place sa se catere pe zidurile castelului.

 Cu piciorele in apele Loarei.

 Nisipul fin de la malul Loarei. Planuiam un picnic cu fetele, dar fix acum se raceste vremea :(

 La cules de visine

 Cer albastru

 Joaca cu pietre pe straduta din spate

Cu ochii dupa rate



Share this:

Despre autoare

Sunt Larisa, născută în București, cu domiciliul actual în Franța, pe Valea Loarei. Pasionată de natură, fotografie, călătorii, bucate și vinuri bune, pe blogullarisei.com scriu despre experiențele și viața de român în Franța, despre regiunea în care locuiesc, despre locurile interesante pe care le vizitez, mai aproape sau mai departe de casăl, despre hobby-urile și activitătile din timpul liber.

1 comentarii:

  1. Si aici parca se misca lucrurile spre bine. Suntem in prima faza inca, dar cazurile sunt in scadere liniara, ceea ce e ok si speram ca din 15 sa intram in faza 2 cu avant. Recunosc ca noi nu ne-am relaxat foarte tare, am asteptat sa vedem cum merge treaba, asa ca am evadat doar in cartier si de 1 iunie am ajuns in centrul Clujului prima data dupa 3 luni (fara o saptamana). Dar suntem hotarati sa recuperam, insa ce sa vezi, vremea e oribila, de 3 saptamani ploua aproape in fiecare zi. Azi au fost maxim 14 grade!!! Pana una alta, vrem sa vina VARA!

    RăspundețiȘtergere