Postari din categoria BICICLETA

Când eram copil, toată lumea avea la noi la țară în curte cel puțin un nuc. Noi aveam chiar mai mulți, atât în curte cât și la poartă. Sub nuc se desfășura adesea toată activitatea zilnică. Bătătura oamenilor era la urmbra de nuc. Acolo se gătea, acolo se mânca, acolo se odihnea. De nuc se agățau unelte, de nuc se rezemau obiecte. Cu infuzie de frunze de nuc ne clăteam părul. Toamna îl băteam și adunam de pe jos nucile căzute în saci, pe care îi depozitam peste iarnă. Nu duceam lipsă de nuci niciodată și nici nu mă minunam ca acum de prețul lor. Nici nu știam că nucile au un preț. Nici vorbă aici în Touraine de nuci sau alți arbori mari lângă case. Vântul bate des, uneori foarte tare, iar un copac așa mare poate fi periculos pentru case. Dar umbra nucului... umbra nucului era grozavă vara. Răcoroasă, întinsă, aerisită... o bucurie. Am regăsit-o de curând pe malul lacului Varenne-sous-Chandon, lângă Amboise și mi-am petrecut o duminică întreagă sub ea. Am stat, ne-am jucat, am mâncat, ba chiar am ațipit. A fost foarte plăcut. Și am mâncat și nuci.

Amboise valea loarei Varenne-sous-Chandon

Weekendul trecut a fost unul fix pe placul meu, adică plin de activități interesante, așa, ca pentru vara asta caniculară ce tocmai s-a instalat bine și sigur în Touraine. Deși regiunea mea nu-i una chiar renumită pentru verile toride, dimpotrivă vara-i de obicei o primăvară târzie, iată că luna iunie a acestui an a fost excepția: cu temperaturi de peste 30° zilnic și fără ploaie deloc, așa cum zău că n-am mai trăit în nici unul dintre acești 4 ani petrecuți pe meleaguri franceze. Fiindcă vremea a fost foarte caldă și la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbăta ne-am gândit să profităm și să ne-o petrecem afară, la aer curat, cu ceva bicicleală (eu) și pescuit (el), plus o sesiune de bronzat pe nisipul fin al Loarei, că trecuse ceva vreme și începuse să se ducă culoarea. În schimb, pentru duminică am ales să ne culturalizăm la festivalul Avanti la Musica, aveam demult notat în agendă un concert de muzică renascentistă și baroc susținut pe tarasele castelului Amboise. Dar să o luăm cu începutul... 



Un an de bicicletă...

in , , , , by Larisa, iunie 23, 2015
Acum un an, la 30 de ani, învățam și eu că ne-omul să merg pe bicicletă. Plictisită de remarcile cunoscuților, "cum adică nu știi să mergi pe bicicletă?!?!?!", de parcă acesta ar fi fost cel mai mare handicap din lume, am pus bicicleta în portbagaj, m-am înființat cu profesorul-Andrei pe pista Loire à Vélo și m-am urcat în șa. Fără echilibru la început, spre amuzamentul copiilor de trei ani care pedalau pe lângă mine, am început să înaintez ușor, mai pe două roți, mai pe burtă, până când am început să parcurg distanțe cât de cât acceptabile, fără să aterizez pe jos. Am fost atât de mândră de mine în ziua aia că nu mi-am mai încăput în piele de bucurie...



E clar, mi-am luat gândul de la zăpadă aici în Touraine!

Săptămâna trecută îmi trimite Andrei mesaj că afară ninge, el aflându-se destul de aproape de unde locuim. Dau fuga la geam în speranța că se întâmplă și la noi minunea, dar mă întorc dezamăgită, la Amboise doar ploua mocănește. Probabil că pentru mulți dintre voi iarna fără zăpadă nu sună rău, dar pentru mine sună, v-am mai povestit probabil în o mie de rânduri despre cum eu sunt o mare fană a zăpezii. Nu mă înțelegeți greșit, nu m-aș muta mâine la Polul Nord, iar pe când locuiam în București o mai boscorodeam în unele dimineți, dar parcă nici așa, fără un fulg de nea, nu-i bine. Însă asta este, nu-i în puterea noastră să schimbăm clima, așa că nu rămâne decât să ne adaptăm cum putem. Și-apoi primăvara asta în ianuarie are și ea părțile bune, sunt o mulțime de activități pe care le putem decala și ne putem bucura de ele mai devreme. Ca biciclitul de exemplu.





Blogul Larisei este de vreo două săptămâni în vacanță, se relaxează undeva la malul mării, cu un cocktail în mână. Păcat că nu sunt și eu cu el. Am fost prinsă cu diverse treburi în ultimele două săptămâni și de aici se trage prezența slăbuță prin blogosfera, sper că nu v-ați gândit c-am plecat în brambura. Iar acum când am terminat cât de cât treburile observ cu stupoare că inspirația și cheful de a scrie s-au pierdut undeva pe drum. Mi se întâmplă frecvent lucrul acesta vara; aș putea da vina pe căldură, da' de unde căldură în Touraine. Vara asta am fost o singură data la plajă și iulie deja este pe sfârșite. Sper să recuperez în septembrie, că dacă nici acolo unde mă duc nu-i soare, apăi nu știu în altă parte unde l-aș putea găsi. Probabil prin Africa.  
 

...sau cum să înveți să mergi pe bicicletă la 30 de ani!


Habar nu am de ce n-am învățat vreodată să merg pe bicicletă, deși culmea am locuit la țară. Îmi amintesc că pe la 3-4 ani aveam o tricicletă și-mi plăcea să mă plimb cu ea prin curte, dar din păcate acolo m-am oprit și n-am mai evoluat la două roți. Nu știu exact de ce n-am perseverat, pentru că majoritatea cunoscuților mei știu să biciclească, dar cel mai probabil eu nu mi-am dat interesul suficient. Când am venit în Franța, dând peste bicicleta lui Andrei, am mai avut câteva tentative să mă urc pe șa, dar firește că după ceva trânte am renunțat. Însă anul acesta mi s-a pus pata rău, doar știți, pentru că am tot scris despre asta pe blog. Eu în general stau bine cu vorba și prost cu pusul în practică, mă entuziasmez repede și îmi trece instant, dar uite că de data asta chiar m-am ținut de treabă : duminică, 22 iunie- a se nota- am învățat să merg pe două roți.
 
© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS