Postari din categoria CASA SI GRADINA
Poate o să râdeți, dar eu am descoperit sparanghelul târziu, acum vreo doi ani, pe când eram însărcinată. Am avut un prim trimestru de sarcină groaznic, cu grețuri cumplite și fără oprire. Nu prea puteam mânca nimic, foarte putine erau alimentele care nu-mi provocau stare de vomă. Plimbându-mă prin piață la acea vreme, am văzut ca  tarabele erau pline de sparanghel, mai-iunie fiind fix sezonul lui, așa că m-am gândit să încerc. Nu știam ce gust are, dacă o să-mi placă, sau cum să-l gătesc, dar am cumpărat o legătură, urmând să mai studiez problema acasă. Fiindcă în acea perioadă orice miros îmi provoca rău, nu m-am complicat cu retete prea elaborate, mulțumindu-mă să fierb sparanghelul și să-l combin cu alte doua-trei alimente comestibile. Astfel, am încropit salate care mi-au servit drept prânz timp de aproape două luni, până când grețurile au devenit amintire. Nu însă și sparanghelul.


Din gradina adunate

in , , , by Larisa, aprilie 29, 2018
Voiam să scriu ceva despre primăvara din grădină acum câteva săptămani, însă timpul și cheful de scris m-au ocolit, se pare, în ultima vreme. Temperaturile au fost nesperat de ridicate, cu adevărat de vară. S-a mai răcit ce-i drept în ultimele zile, dar e incă bine, vreme numai bună pentru un sfârșit de aprilie, o bucurie de ieșit la plimbare și, firește, de stat în grădină. Pentru că de cum vine primăvara ne mutăm în grădină, cel puțin în weekenduri. Grădinărit, mici lucrări, sau mari, după caz, bunătăti pe grătar, musafiri uneori, mese sau mici aperitive pe terasă. Cât despre Erika, adoră să descopere curtea, să alerge, dar mai ales să se joace în bacul cu nisip, proaspăt achiziționat. Anul acesta ne-am lansat în lucrări de amenajare importante pe care le aveam în minte de ceva vreme, dar pe care le-am amânat în ultimii doi ani. Incă nu le-am terminat, dar o luăm încet încet, Parisul nu a fost ridicat într-o zi, după cum spun vecinii mei. Mai trebuie să ne bucurăm și de viață între timp. 
  

Sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat ne-a găsit pe toți patru în grădină. Bine, pe Azorel mai puțin, e hoț și s-a mai furișat în casă. După o iarnă lungă si destul de anevoioasă anul acesta, cu vreme mohorâtă bună pentru orice altceva mai puțin pentru ieșit afară, weekendul acesta a venit ca o eliberare, o evadare in natură, o adevărată îmbătare cu aer curat. Curtea ne aștepta într-o stare cam deplorabilă, strigând parcă să o primenim un pic. Așa ca ne-am mobilizat, am mai curățat și aranjat una-alta. A fost minunat, mai ales că vremea in Touraine s-a încălzit considerabil și -șoc!- nu a plouat aproape deloc! Ne-am bucurat de primele flori, de iarba verde, de mirosul inconfundabil de pământ proaspăt ieșit din iarnă (Erika și de gustul lui, dar eh, trece și etapa asta!), de mișcare, aer proaspăt și de un hamburger delicios pe final, duminică la prânz.



Grădina noastră de legume

in , , , by Larisa, ianuarie 31, 2018
Când ne-am cumpărat casa în care locuim, una dintre condițiile pe care doream musai să le îndeplinească era să aibe un teren generos. Potrivit ca suprafată mai de grabă, nici prea mare să ne spetim muncind la el, dar nici prea mic să ne dea impresia că stăm la bloc. Astfel, curtea noastră are o suprafață de 1400 m pătrati, ceea ce nouă ni s-a părut ideal. În plus, casa este asezată taman bine, o parte din teren se desfăsoară în fața ei, destul pentru o mică peluză, o alee și câteva ronduri de flori, iar restul, mult mai întins, în spate, suficient pentru altă peluză, terasă, o livadă (nouă) de pomi fructiferi, o viitoare piscină (ha ha ha, ne râde în nas vremea din Touraine!) și o bucătică înconjurată de borduri, situată în plin soare, pe care noi am transformat-o în grădină de legume. Pentru încă de dinainte să ne mutăm ne-am gândit că nu se poate să stăm la curte fără să avem cel puțin o mică grădină de legume. 

O altă plăcere a sezonului cald la curte, pe care nu am mai inclus-o în articolul de săptămâna trecută, este grădina desigur, în special fructele și legumele proaspete, dar mai ales gustoase, producție proprie. Deși locuim într-o zonă preponderent rurală (Amboise este oraș, dar vreo 80% din populație locuiește la casă) foarte puțini se mai îndeletnicesc pe aici cu grădinăritul, mai exact rar vezi o legumă sau vreun pom fructifer în curți. Pe de o parte este firesc să fie așa, oamenii nu sunt agricultori, au serviciu, treburi, obligații, iar grădina cere muncă, disponibilitate și mai ales chef. Foarte căutate aici sunt casele cu o curte mică, suficientă pentru a te bucura de viața la țară fără prea multe complicații: câteva flori, ceva arbuști, doi-trei pomi pentru umbră și-n rest iarbă cât vezi cu ochii. Apoi mai este vorba și despre comoditate, desigur, mulți preferând să stea mai degrabă cu fundu-n canapea și ochii-n televizor decât să facă puțină mișcare, dar asta este deja o altă problemă a societății contemporane. 


Povesteam astă-iarnă despre micile îndeletniciri care-mi fac mai plăcute serile lungi si friguroase, cel mai probabil mânată de ura abătută tot mai des și mai intens asupra sărmanului anotimp rece. Nu putem spune același lucru despre vară, firește, toată lumea o adoră și o contemplează ca pe o zeiță. O zeiță a zilelor lungi și calde, a soarelui și cel mai adesea a concediilor. Pentru că este adevărat, știm cu toții, vara se leagă inevitabil de vacanțe, de mare, de peisaje încântătoare la care adesea visăm tot anul, la vizite de neuitat pe tărâmuri de vis. Desigur, călătorim și-n afara sezonului cald, dar să recunoaștem, pentru majoritatea nimic nu este ca vacanța de vară. Tocmai de aceea nu despre această mare plăcere a verii vreau să vă vorbesc, ci despre alte mici plăceri mai « amărâte » care se întâmplă în fiecare zi, dar care cel mai adesea trec neobservate. 

Din motive variate, vara asta nu am plecat nicăieri în vacanță și după cum se întrezăresc lucrurile nici nu voi pleca prea departe în curând. Motiv de depresie sau de blestemat soarta? Nici vorbă! Ar fi destul de trist ca viața să se învârtă în jurul câtorva călătorii. Și statul acasă, pentru oricare dintre noi sunt convinsă, are părțile sale frumoase de care ne putem bucura, cu ieșiri pe lângă domiciliu, întâlniri cu prietenii, vizite, concerte, spectacole, activități sportive sau de agrement, plus alte mici îndeletniciri și activități plăcute de timp liber, în funcție de pasiunile noastre și strâns legate de zona în care locuim. În cazul meu, dacă pe vremea când stăteam în micuțul apartament din Tours majoritatea activităților de timp liber însemnau de ieșiri, pentru că vorba aia, nu prea ai ce face între patru pereți de bloc, de când locuiesc la curte lucrurile s-au mai schimbat, casa a devenit și ea un loc drag, multe activități legându-se de aceasta și de grădina ce o înconjoară. Firește că ieșim și acum, dar o facem mai selectiv, mici bucurii domestice câștigând prioritate. Pentru că în jurul lor se învârte într-un final viața noastră, în jurul micilor bucurii care se întâmplă în fiecare zi, dar cărora adesea nu le dăm importanța pe care-o merită.  



Săculeții de lavandă

in , , , by Larisa, septembrie 03, 2016
Am copilărit în miros de lavandă. Și de mentă, dar asta este o altă poveste. Am admirat culoarea florilor, am adulmecat parfumul imbatabil, iar aroma uleiurilor volatile îmi trece parcă și astăzi pe la nări. Pentru că dacă mă întrebați, cel mai bine îmi amintesc nu de infinitul mov, ci de distileria unde se făcea uleiul. Nu știu dacă ați vizitat vreodată o distilerie de lavandă, dar dacă adorați mirosul și aveți șansa vă recomand să mergeți să vedeți una. Cel mai interesant este că am admirat și m-am plimbat prin câmpuri de un mov de zeci de ori nu în Provence, ci la Fundulea lângă București. Pe atunci exista acolo o stațiune de cercetări, în cadrul căreia părinții mei lucrau de altfel, stațiune care se ocupa, printre altele, cu cercetarea și cultura pe hectare întregi a acestei plante mirifice. Auzim astăzi mereu despre câmpurile de lavandă din sudul Franței și asta pe bună dreptate, oamenii au tradiție în domeniu, iar lanurile întinse au devenit un adevărat patrimoniu turistic. Mergem să le vizităm, cei care avem ocazia, ne bucurăm de ele și le considerăm atât de deosebite fără să știm probabil că nu demult aveam și în România așa ceva, la doi pași de capitală. Lavanda se adaptează minunat se pare în câmpia Bărăganului, cel mai probabil datorită verilor toride și secetoase. Nu știu dacă astăzi există prin România pe undeva ferme de lavandă, că stațiuni de cercetare sigur nu mai sunt. Dar bine că avem moluri, că pe restul sigur le avem pe toate. 
  

Urâtă vreme la noi în Touraine! Frig, ploaie măruntă, ceață, cam așa a arătat weekendul acesta la malul Loarei. Bine, n-a fost bai, pentru că oricum nu aveam vreun eveniment deosebit sau vreo ieșire în plan, dar oricum puțin soare și ceva căldurică nu strică niciodată, nu-i așa? Noroc că în timpul săptămânii se mai nimerește câte o zi mai plăcută, astfel că mai putem profita, în funcție de timp, să mai buchisim prin grădină. 



Frig domn'le pe aici pe la noi! O primăvară atât de mizerabilă și rece ca asta nu cred să fi avut până acum. E drept că a început să se încălzească de vreo săptămână, dar nu suficient cât să simți că e primăvară de-a binelea. Tocmai de aceea și natura e parcă în stand-by, copacii înfrunzesc în reluare, florile scot o petală pe săptămână, iar răsadurile mele din sere am vaga impresie că nu evoluează deloc. În fiecare zi dau câte o tură prin gadină să văd ce a mai apărut și de fiecare dată mă întorc ușor dezamăgită, natura încă dormitează silențios.


Atunci când ne-am gândit să ne achiziționam o casă, ne-am dorit ca ea să aibă și ceva teren. Altfel ne-am fi orientat cu siguranță spre un apartament de bloc. Am căutat încă de la început case cu o curte medie, nici prea mare să nu ne putem descurca, dar nici prea mică să nu putem profita de ea. O suprafața de aproximativ 1000 m² ni se părea ideală și în acord deplin cu putințele și dorințele noastre. Eh, căsuța noastră are o curte de 1400 m², un picuț mai mult decât am intenționat, dar cu atât mai bine, este loc destul să ne punem visurile în practică. Ne-am gândit încă dinainte să ne mutăm la cum o vom amenaja. Nici nu ne aprobase banca creditul că deja prin minte ne zburau un milion de idei. Ne doream o parte ornamentală, cu flori și arbuști colorați, o mică grădină de legume, peluze întinse și câțiva pomi fructiferi. Din fericire realitatea ne-a răsfățat și avem unde să ne realizăm toate aceste idei, numai că o să dureze ceva. Nu-i bai, cel puțin nu ducem lipsă de ocupație în următorii ani.


De ceva vreme sunt mare amatoare de ceai, vă mărturisesc. Probabil cei care mă urmăriți pe instagram (da, exist și acolo!) v-ați prins de lucrul acesta, datorită numeroaselor poze din categoria #teatime, cu ceaiuri, ceșcuțe și ceainice în mai multe ipostaze. Deci, da, zici c-am intrat în transă, sau că l-am descoperit pe sfântul Graal, dar îmi plac ceaiurile de mor și beau fără număr în ultima vreme. Mai mult decât atât, m-am îndrăgostit nu numai de băutura în sine, ci și de ritualul ei, astfel că după masa de prânz și cea de seară e lege: prepar și beau ceaiul. Nu știu dacă am greșit sau nu țara, dar mi-am tot achiziționat mai multe ustensile pentru servit în ultima vreme, asta pe lângă felurite sortimente de ceai și amestecuri de plante. Mai mult decât atât, am încropit și un proiect de fotografiere a ceaiului, asta că să mă stimuleze să pozez mai mult, chiar și cu telefonul, apropo de ce vă ziceam nu demult despre planurile mele pentru primăvara aceasta. 




 ... de la mine din curte :) 
  
Am o mulțime de zambile și narcise în curte, trebuie să recunosc. Nu eu le-am plantat pe toate, ci le-am găsit aici când m-am mutat, foștii proprietari ne-au anunțat dinainte că sunt, ba chiar ne-au arătat și unde. M-am bucurat desigur, dar bucuria a fost și mai mare în primăvara ce a urmat mutării, când le-am văzut scoțând capul din pământ. Le urmăream aproape zilnic, cu fiecare centimetru cu care creșteau, fascinată de acest miracol al naturii, de parcă până atunci locuisem într-o peșteră și nu știusem ce înseamnă de fapt primăvară. Când au înflorit a fost sărbătoare, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, parcă nici nu mai vream să plec din grădină. 

Anul acesta sunt mai multe un pic ca număr, dar mai puține flori, probabil datorită faptului că au ieșit devreme, păcălite de iarna blândă. Astă toamnă nu m-am putut abține și am mai plantat câțiva bulbi de zambile colorate. Din păcate am ajuns cam târziu la magazin și culorile deosebite se epuizaseră, tot cu zambile roz și albastre m-am pricopsit. Sunt faine și ele, nu zic nu, dar am văzut niște culori de-a dreptul fascinante: mov, galben, roșu-sânge, piersică, etc, din care sper să apuc la toamnă. În plus, anul acesta ne bucurăm de ele mai devreme decât în mod obișnuit, la momentul când anul trecut abia ieșeau, astăzi sunt toate deja înflorite. Narcisele ca narcisele, însă pafumul zambilelor este de-a dreptul amețitor. Ca să vă zic drept, zamblilele îmi miros mie a primăvară. Vouă nu?


Pentru unii primăvara începe la echinocțiu ceea ce astronomic e cât se poate de adevărat. Pentru mine primăvara a început mereu la 1 martie, odată cu mărțișoarele și primii ghiocei. Eh, aici nu avem mărtișoare, iar ghioceii sunt deja amintire, dar nu-i bai, indiferent de schimbările climatice nu pot să nu mă bucur și nu-i urez bun venit acestei minunate luni martie. Mai ales că a sosit cu o nesperată mini-excursie în sudul Franței, astfel că mi-am petrecut ultima zi de februarie pe plaja din Toulon și prima zi de martie plimbându-mă prin Avignon. Dar despre  toate acestea vă voi povesti altădată, acum vreau să vă fac câteva urări, să vă doresc o primăvară bună, exact așa cum v-o doriți voi, plină de bucurii și realizări pe toate planurile și să vă povestesc despre proiectele mele ... primăvăratice. Și nu, nu le-am uitat pe cele de la început de an, ba chiar le țin pe cât pot, cu regimul ăla preponderent vegetarian stau cam rău, hîmmm… 





... aceasta este întrebarea. Și nu numai în grădina mea...

Știam când m-am mutat în Touraine că aici nu este iarnă aproape deloc, sau cel puțin nu iarna aceea pe care o știam eu în România, astfel că mi-am cam luat adio de la geruri năpraznice sau covoare nesfârșite de nea. Desigur, Touraine nu-i chiar la Ecuator, așa că nu mă pot lăuda cu rochițe sumare în decembrie. Nici nu sunt sigură că aș vrea, dar oricum, înțelegeți voi, ce vreau să zic este că iernile-s mai blânde aici, lucru care de altfel i-a determinat și pe regii Franței să construiască atâtea castele tocmai în acesta regiune. Cu toate acestea niciodată nu mi-am închipuit o iarnă ca cea ce tocmai se încheie ... 



Nu știu dacă este de vină vârsta și instinctul de conservare pe care ea îl activează adesea, sau faptul că subiectul este foarte dezbătut și promovat în ultima vreme, dar una dintre principalele hotărâri pe care le-am luat pentru anul ce tocmai a început este, așa cum spune și titlul, să abordez un stil de viață mai sănătos. Acum ce să spun, nu sunt chiar o persoană care cu un stil de viață haotic. Nu consum multe prostii, mănânc regulat și destul de echilibrat zic eu, gătesc, beau alcool doar ocazional, nu (mai) fumez de ceva vreme, nu sunt o persoană chiar sedentară și nici nu pot spune că duc un trai prea stresant. Dar întotdeauna este loc pentru mai bine, nu-i așa? Astfel că pentru 2016 mi-am propus să: 

După ce ne-am bucurat de o toamnă lungă și caldă în Touraine, în ultimele zile s-a cam terminat cu distracția și iarna a început să-și arate colții. Si nu oricum, ci așa, dintr-o dată, cu ploi mocănești, brumă și temperaturi noaptea aproape de 0°. Cred că perioada asta din an este cea mai hulită dintre toate, n-am auzit pe nimeni până acum care să afirme că se dă în vânt după sfârșitul toamnei, sau începutul iernii. Si cum ar putea, zilele cele mai scurte și perspectiva unei ierni lungi și friguroase în față omoară orice urmă de speranță. Cu toate acestea eu cred că fiecare anotimp are farmecul lui. E drept că iarna nu-i ca vara, după cum afirma un personaj, însă succesiunea anotimpurilor și diversitatea pe care ele o antrenează, inclusiv în ceea ce privește activitățile noastre, mă fac să cred că nu mi-ar plăcea să locuiesc într-un loc unde unul dintre ele ar lipsi cu desăvârșire. Până la urmă vremea asta posomorâtă oferă destule mici bucurii, iar pentru mine una dintre ele este șemineul.



Toamna din gradina mea

in , , , by Larisa, noiembrie 25, 2015
Când ne-am mutat la Amboise, anul trecut, nu știam mai nimic despre grădinărit. Imi aminteam câteva lucruri din copilăria petrecută la țară, dar nu suficiente cât să le aplic în grădina mea. Așa că am început să mă documentez, noroc cu internetul ăsta care îți aduce toată știința mai aproape. Inclusiv în ceea ce privește grădina. Așa că am început să caut și să citesc despre familii și soiuri de plante, despre lucrări, despre întreținere, amenajare și câte și mai câte alte lucruri despre care nu aveam habar până atunci. O întrega lume mi se deschidea în față ochilor, în timp ce o nouă pasiune se înălța hotărâtor. Bine, nici astăzi nu am niște cunoștințe avansate în domeniu, nici n-aș fi avut cum, nu-i așa? Dar parcă lumea asta a grădinăritului nu mai este chiar o necunoscută ca la început.
 


Să grădinărești mi se pare o activitate foarte faină de timp liber, care presupune mișcare și aer curat, ca să nu mai vorbim despre mândria pe care o simți când vezi rezultatele finale. Fiindcă avem o curte destul de mare, ne-am împărțit grădina în trei mari sectoare: cea ornamentală, în fața casei, cu gazon și ronduri de flori, la care lucrăm încă să ne-o amenajăm după bunul plac, cea de legume, un potager în dreptunghi situat undeva în spate, mărginit de borduri, plus o mică livadă, care astăzi este în faza de proiect. Am tot amenajat anul acesta, încetul cu încetul. N-am terminat, mai avem o groază, ceea ce nu-i rău, cel puțin avem o ocupație de acum pentru mult timp. Avem multe idei, timp și bani să fie. In principiu ne orientăm spre ceva cât mai simplu, dar de bun gust, cu vegetație nici prea multă nici prea puțină, cu flori parfumate și colorate, cu peluze generoase, astfel încât, per-anasamblu, îngrijirea grădinii să rămână o plăcere, fără să se transforme în corvoadă.
 

Nu știu despre voi, dar eu nu știam mare lucru despre dalii înainte de anul acesta. Adică știam că există, dar parcă nu realizam cât sunt de arătoase și cât de mult pot înfrumuseța o grădină, atât prin coloritul lor, dar și prin estetica florilor. Despre varietatea soiurilor nici nu mai vorbesc. Am citit că, originară din Mexic, dalia a fost descoperită de botaniștii spanioli ajunși în Nueva España, iar numele ei provine de la cel al lui Andreas Dahl, din secolul XVIII, moment în care planta a început să se răspândească prin Europa. Poate o să vă vina să radeți, dar la Versailles ea era consumată inițial ca legumă, până și-au dat seama curtenii că-i cam acră și s-au reorientat către calitățile-i ornamentale. 


Imi place foarte mult mirosul de cedru. Nu pentru corp, ci pentru casă. De fapt sunt puțin pasionată de aromoterapie, dacă stau bine să mă gândesc. Imi plac aromele deosebite de interior, fine și elegante, drept pentru care cumpăr adesea uleiuri și bețișoare parfumate, difuzoare de parfum, lumânări, săculeți odorizanți și multe alte lucruri de genul. Cred că este foarte adevărat ce se spune, toate aceste parfumuri  nu-s doar pentru a îndepărta mirosurile neplăcute, sau pentru a purifica aerul, ci contribuie de asemenea la relaxare, energizare, stimulare, într-un cuvânt la echilibrul interior. Am încercat mai multe parfumuri de-a lungul timpului, ambră, orhidee, ba chiar le schimbam în funcție de moment, de stare, de anotimp. Am și câteva magazine preferate aici în oraș de unde mi le procur și unde, adesea, ador să intru și așa, fără să cumpăr nimic, doar de plăcere. Am realizat că aroma de cedru este preferata mea. O apreciez în casă indiferent de anotimp, deși, trebuie să recunosc, cel mai bine se potrivește cu toamna. Când zilele se scurtează, când ploile devin dese și reci, iar eu stau mai mult în casă, în compania unui ceai aromat și a unei cărți interesante, o mireasmă delicată de cedru împrăștiindu-se în aerul melancolic al încăperii se poate dovedi detaliul care completează ambianța perfectă. 
Vara asta a fost pentru noi prima la curte, așa că am încercat să profităm de ea cât am putut, mânați cel mai probabil de entuziasmul începătorilor, de curiozitatea celor care au locuit mereu la bloc, dar și de vremea caldă de anul acesta, total neobișnuită pentru regiunea Touraine. 


© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS