Postari din categoria COASTA ALBASTRA

Până  în 2013 habar nu aveam de Coasta Albastră, de Martigues, sau de la Couronne. Am ajuns la Marsilia întâmplător, cu serviciul lui Andrei și fiindcă doream să petrecem weekendul acolo și nu doream o cazare chiar în oraș, am început să caut o căsută în campingurile din apropiere de Marsilia, de preferat unul situat aproape de o plajă. 


Pentru că nu eram singuri, am căutat să închiriem o căsuță de 3 persoane, dar cum nu se găsesc decât de 4, am zis fie și așa. Însă surpriză: ba nu era bună zona, ba era prea scump, ba nu aveau locuri, ba nu acceptau animale. Într-un final am găsit un camping lângă Martigues, care mi-a părut simpatic, așa că am luat acolo. “ 


... scriam pe blog imediat după, fără să bănuiesc atunci cât de adânc ne va intra în suflet această bucătică de litoral mediteranean și de câte ori ne vom întoarce cu drag către ea. 



Cum o să ne amintim de anul 2020 mă întreb adesea? Căci clar nu îl vom uita prea ușor. Ce ne vom aminti în afară de pandemie, boală sau izolare? În afară de teamă, de spaimă, de lumea așezată cu fundu-n sus? Oare vor rămâne și alte imagini păstrate în memorie? Pentru mine da. Nu toate bune, evident. Dar dincolo de tot și de toate încerc să creez și alte amintiri pe care mai târziu să le sustrag din minte, atunci când îmi va fi dor. Iar una dintre ele va fi cea a unei (alte) vacanțe cu parfum de sudul Franței. Cu parfum de nopți cu lună, de plimbări prin păduri de pini și adieri de mistral. O vacanță cu ape limpezi și turcoaz, cu gust sărat de mare, de supă de pește și vinuri fructate. O vacanță cu textură de nisip fin, cu sate fascinante, înghețată și cu mult soare. Vacanța noastră în patru în Provence. Cea din 2020, anul cu coronavirusul. 

provence franta
Postarea de mai jos este cred cea mai dospita de pe acest blog. Am scris-o la momentul respectiv, in timpul și imediat după vacanta in Provence & Coasta de Azur din Iulie 2018 dar abia acum am simțit sa ii dau in cele din urma drumul pe internet. E drept ca multe s-au schimbat de atunci, vorba aia eram trei și între timp am devenit patru. Dar amintirile acelor doua săptămâni petrecute in sudul Franței sunt la fel de vii ca atunci când m-am intors. 

Îmi amintesc și acum cu mare drag vacantele cu părinții din timpul copilăriei... Nu erau complicate și nici nu se desfasurau in locații de top, dar erau magnifice pentru ca erau ale noastre și pentru ca eram toți trei împreuna. Despre toți impreuna tin sa fie și vacantele de astăzi. Despre timpul petrecut împreuna, despre amintirile care rămân in urma, despre zâmbete și fericire, poate despre mici supărări sau certuri, inevitabile uneori, despre noi, ăștia care suntem, fix asa cum suntem de fapt și nicidecum despre fățărnicia marilor destinații, ori bifarea de obiective pe harta.

Dintre toate drumurile, drumul pana la Mare era cel mai special. Îl așteptam un an întreg, deși nu dura decât vreo patru ore. Dalga, Fetesti, Cernavodă, localitățile se succedau intr-un șir atât de bine întipărit in memorie, iar eu le contemplam pe fiecare cu nesaț vrând parca sa prelungesc drumul și sa ma bucur cât mai mult de fiecare clipa. Panorama marii la Constanța era cireasa de pe tort, momentul de cea mai mare intensitate a drumului, moment ce îl așteptasem, practic, un an întreg. Nici acum, după ani de zile, lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Drumul este mai lung, autostrada este ceva mai plictisitoare, succesiunea localităților e alta, insa dintre toate drumurile tot acela care duce spre Mare rămâne cel mai așteptat și tot apariția intinderii albastre la orizont, in toată imensitatea ei, ma înfioară cel mai tare. Eu sunt pe postul părintelui acum, Erika este cam cum eram și eu cu mulți ani in urma. Vremurile și locurile s-au schimbat, dar bucuria vacantelor in familie la Mare vreau sa rămână la fel. O amintire de neuitat.





Eram ferm convinsă că o să povestesc astăzi despre cum am parcurs eu Loire à Velo din Tours la Villandry, cu soț, bicicletă și câine, în weekendul ce a trecut, dar cum ar fi posibil să povestesc ceva ce nu s-a întâmplat? N-am biciclit deloc și asta nu pentru că mi-ar fi trecut mie entuziasmul de a progresa cu mersul pe două roți, ci pentru că acest lucru n-a fost posibil din cauza vremii. Da, vremea asta ciudată din Touraine! După aproape o lună de vară adevărată, după plajă, bronzat, bălăcit, picnicuri și alte activități frumoase, iaca au revenit norii, ploile și vremea aia de stat în casă și numărat banii. Măcar de-aș avea ce să număr! Sâmbătă a plouat aproape toată ziua, iar duminică deși soarele și-a mai arătat câte un ochi, per-ansamblu tot înnorat a rămas cerul, iar iminența furtunii a făcut planul meu de mers cu bicicleta să se ducă pe apa... Loarei.  
Provence Franta

Afară plouă cu găleata și e un frig nesuferit de noiembrie. Și cică așa va fi toată vara asta, urâtă, mohorâtă și ploiasa. De parcă și-ar dori cineva răcoarea zilelor de toamnă târzie în iunie! Măcar acolo puțin soare. Și niște sandale în picioare, eventual un tricou și niște pantaloni scurți. Dar de unde?! Așa că cine vine pe aici în vizită îl rog spre bine lui să nu uite paltonul acasă! A trebuit în weekend-ul ce a trecut să bat 800 de kilometri spre sud ca să mă bucur de puțină vară. Dar măcar m-am bucurat cu adevărat, chiar dacă a fost doar pentru două zile. Și m-am întors acasă așa de amărâtă și mai mohorâtă decât vremea din Tours, cu soarele, Mediterana și leandrii înfloriți în minte, consolându-mă doar cu speranța că într-o zi, cât de curând, o să mă bălăcesc iar în marea de azur. Pentru că ăsta este dezavantajul locurilor frumoase, abia aștepți să pleci înspre ele și nici nu apuci să te întorci acasă, că parcă vrei să pleci iar. Dar să o luăm cu începutul.... 
© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS