Postari din categoria CORSICA
Amintiri din vacanta in Corsica (august 2019)



Nu știu dacă copiii atunci când vin îți schimbă cu adevărat viața, așa cum se spune. Nu știu nici dacă copiii te schimbă pe tine ca om, că pe undeva rămai tot tu, cel de dinainte, cu plăcerile și visurile tale cu tot. Dar ar fi naiv să zic că lucrurile răman la fel. Ce știu sigur este că că nu doar ordinea prioritătilor e alta, dar și părințeala ne face sa trăim și sa simțim diferit. Și nici vacanțele nu mai sunt cele care au fost... 
  

V-am tot povestit despre Corsica că este o insulă surprinzătoare prin peisajele sale, dar să știți că nici gastronomia nu se lasă mai prejos. Gastronomia reflectă cultura și civilizația unui popor sau a unei regiuni, ea făcând parte din istoria sa intimă, iar Corsica oferă o mulțime de produse și preparate locale ce amestecă mii de arome, fiecare înghițitură devenind unică. Preponderent mediteraneană și destul de simplă, cucina corsa este o încantare pentru papile grație bogăției naturale și tradițiilor insulei. Pilonul de rezistență este reprezentat de mare, care oferă pești din abundență, languste și alte crustacee, preparatele culinare fiind strâns legate de acestea, plus de alte produse regionale, ca măslinele, castanele, smochinele, sau de vechile tradiții ale creșterii porcilor și a oilor. Majoritatea bucatelor corsicane sunt naturale, proaspete, cu un gust subtil și parfumat. În plus, via este prosperă și dă vinuri de calitate foarte bună.  
  


Deși o destinație foarte populară printre străini, Corsica nu este, cel puțin momentan, o destinație obișnuită călătorilor români. Nu foarte mediatizată precum alte destinații turistice și nici prea accesibilă direct din România, despre insula Corsica, a patra ca mărime din Mediterană, se știu puține, recunosc și eu eram pe din-afară până de curând. Francezii o numesc "insula frumuseții", nu știu cât de adevărat este lucrul acesta, că nu le-am văzut pe restul suratelor ei, însă știu sigur că insula Corsica este un loc fantastic, mândră posesoare a unui patrimoniu natural grandios, un loc al amestecurilor de tot felul, unde munții stâncoși contrastează cu fâșii de nisip fin și ape turcoaz, oferind călătorului imagini de vis. 



Oraș semeț, agățat de munții corsicani, Corte se găsește bine ascuns în inima insulei, la confluența râurilor Tavignano și Restonica, ceva mai ferit de forfota stațiunilor cunoscute de la malul mării. Frumusețea nu i se datorează doar generozității naturii, dar și rolului său în istoria insulei. In timpul scurtei perioade de independență, între 1755-1769, generalul Paoli ridică Corte la rang de capitală a noii republici, cel mai probabil datorită situației sale geografice avantajoase, U Centru di Corsica, pe drumul dintre cele două mari porturi, Bastia și Ajaccio. Astăzi capitală culturală și istorică a insulei, Corte și-a păstrat șarmul de altădată, amestecând cu armonie comorile din trecut. Vedeta așezării este fortăreața, ce tronează pe un pinten stâncos, deasupra orașului, și care adăpostește din 1997 Muzeul Corsicii.  


Ca de fiecare dată, nici din vacanța corsicană de toamna aceasta nu putea să lipsească cel puțin o drumeție pe munte. M-am tot gândit și răzgândit înainte, am dat cu banu' care să fie și am ales într-un final, după lungi sesiuni de gândire, Valea Restonica, una dintre cele mai pitorești de pe insulă. Aceasta nu era foarte departe de Bastia, unde eram cazați, și presupunea, în plus față de traseu, o traversare a orașului Corte, pe care îmi doream de multă vreme să-l văd. Alegerea s-a dovedit perfectă, întrucât drumeția a venit la pachet și cu o degustare de brânză tradițională brocciu direct la stână, asta pe lângă peisajele încântătoare la care mă așteptam oricum. Uite de-aia îmi place mie Corsica, pentru că este plină de surprize frumoase la tot pasul!


Poate o să credeți că sunt sărită, dar eu am o hartă a Corsicii pe google maps, unde pint-uiesc diverse obiective de vizitat pe măsură ce le descopăr și nu mă refer aici doar la trasee de drumeție pe munte, ci și la orașe, sate, plaje, activități pe care îmi doresc să le "bifez" într-o zi. Eh, acum fie vorba între noi, n-am o astfel de hartă numa' pentru Corsica, ci pentru mai multe țări și regiuni, dar asta este deja o altă poveste.  

Cred că v-am mai spus în nenumărate rânduri despre cât ador plajele naturale, aproape sălbatice, dar nu mă pot abține să nu vă mai spun acest lucru o dată. Firește, fiecare cu preferințele lui, nu înseamnă că și voi trebuie să-mi împărtășiți gusturile, la fel cum nu încerc să conving pe nimeni că e mai bine ca mine. Ne-am câștigat privilegiul de a avea propriile opinii și de a ne petrece vacanțele așa cum ne place nouă, atât timp cât suntem mulțumiți și ne întoarcem acasă cu amintiri frumoase. Incă de când am început să caut cazare pe lângă Bastia, m-am tot uitat după un camping pe malul mării, cât mai aproape de o plajă. Nu intenționam să vizitez numai acea plajă tot sejurul, dar oricum, nu-i rău nici să ai una în "ușa casei", pentru momentele în care nu vrei să te deplasezi prea departe. Si tocmai din acest motiv am ales campingul San Damiano, pentru că era așezat fix pe malul mării, pe o plajă care nu sună deloc franțuzește, așa cum nu prea sună, de altfel, nimic prin Corsica: plaja Lido de la Marana


De fapt, ca să vă explic mai bine, singura zonă de câmpie din Corsica este plaine de la Marana, situată la sud de Bastia, pe coasta orientală a insulei. Lido de la Marana  este de fapt un cordon litoral, lung de 11 km, care separă lacul-lagună Biguglia, declarat rezervație naturală de interes ornitologic, de Marea Tireniană. Plaja de pe acest cordon, care mai este numită și Tombulu Biancu în limba locală, se găsește pe raza localităților Furiani, Biguglia și Borgo, care se zăresc de pe malul lacului,cocoțate pe munte, în zilele cu vizibilitate bună. In schimb, de pe malul mării, se vede foarte bine orașul Bastia, cu vapoarele care vin și pleacă din port. Situată într-un spațiu natural protejat, pe fondul peisajului format din lacul-lagună și munții impunători ce-l străjuiesc, această vastă plajă de nisip este cea mai naturală dintre toate cele din apropierea Bastiei. Mici poteci misterioase șerpuiesc de la șoseaua ce lungește lacul până la plajă, traversând o limbă de pământ nu foarte valorificată turistic, doar cu câteva campinguri și restaurante din loc în loc, umbrită de pini viguroși. 

Unul dintre principalele "obiective" vizate pentru sejurul în Corsica era ... o supă adevărată de pește, din aceea ca la mama ei, o bouillabaisse de savurat chiar pe malul Mediteranei. Râvneam cu gândul la ea și îmi lasă gura apă numai când mi-o imaginam, așa că abia așteptam să ajung din nou la mare să mă regalez cu acest desfrâu culinar. Ador peștele, sub toate formele și preparatele în care se găsește, iar călătoriile la malul mării sunt pentru mine nu doar o ocazie pentru bronz și bălăceală, dar și pentru adevărate revelații gastronomice pescărești. Acum fiecare cu plăcerile lui, unul cu fructele de mare, altul cu peștele, numai Azorel nu-i pretențios și ia ce i se pune în troc, atât timp cât nu-s bobițele lui plictistoare. Am plecat pornită pe o bouillabaisse când am mers la Centuri, dar pentru că oala se golise în bucătăria restaurantului, m-am mulțumit cu altceva, ați ghicit, tot un preparat din pește. Am zis că nu-i bai, până plecăm ne-om cinsti noi cu o bouillabaisse la Bastia, că doar erau o mulțime de restaurante ispititoare în port și-apoi portul se găsea la o aruncătură de băț de campingul nostru.  


Pentru majoritatea turiștilor Bastia reprezintă doar o poartă de intrare în Corsica. Ajung în oraș cuprinși de frenezie, cu marile feriboturi ce vin de la Marsilia, Nisa, Savona, sau Genova, și de cum se dau jos de pe vas, încercând să găsească drumul ce-i duce spre sud, caută să se destindă în sfârșit după atâta drum, însuflețiți de vacanța care tocmai începe. Puțini acordă orașului Bastia importanță, iar dacă o fac, se opresc cel mult pentru masă, sau pentru o cafea, în piața din fața portului, mărginită de localuri îmbietoare. Exact la fel am procedat și noi la prima vizită pe insulă. Insă al doilea cel mai populat oraș din Corsica, după Ajaccio, merită o incursiune mai amplă, așa că, pe negândite, anul acesta ne-a dat prilejul să-l aprofundăm pe îndelete.  


Cu piața Saint Nicolas mereu animată, străjuită de însuși Napoleon, cu un vechi port pitoresc încadrat de zeci de restaurante care te ademenesc la ora mesei cu preparatele lor savuroase, cu o citadelă genoveză așezată în vârful unui pinten stâncos, cu străzi bordate de palmieri viguroși, cu munți impunători pe fundal și cu marea albastră la picioare, Bastia conturează un tablou medieranean desăvârșit. Modestă și nepretențioasă comparativ cu orașele din aceeași categorie, liniștită și sinceră, am regăsit Bastia în septembrie învăluită de o atmosferă colorată și plăcută, ca pe un loc lipsit de griji și frământări, unde viața se desfășoară potolit, după ceasul vapoarelor care vin și pleacă din port. 

... nu se potrivește cu cea din târg. Cunoaștem cu toții expresia, nu-i așa? Dar ce te faci când ea se dovedește cât se poate de adevărată? Păi ce să faci, te adaptezi situației, eventual pui în aplicare planul B, dacă îl ai deja, sau dacă nu încropești unul rapid. O altă incursiune de o zi cu plecare din Bastia pe care ne-o propusesem pentru sejurul din septembrie în Corsica, și despre care credeam eu că va fi cireașa de pe tortul vacanței noastre, era o excursie spre Saint Florent. Considerat un mic "Saint Tropez corsican", plăcuta așezare cu case în tonuri pastel, situată între peninsula Cap Corse și regiunea Balagne, a devenit cu timpul una dintre cele mai căutate destinații de pe insulă. Deși ceva mai turistică decât locurile care mă atrag pe mine de obicei, recunosc, eram curioasă să văd și eu minunea. Dar mai curioasă eram despre plaja Saleccia, aflată în apropiere, despre care se spune că ar fi furată din Caraibe, una dintre acele panorame de vis care înfrumusețează Corsica. N-am mai ajuns din păcate la plajă, dar mai bine să o luăm cu începutul...


Situat în nordul Corsicii, în regiunea Nebbio, nu departe de Bastia, Saint Florent este printre cele mai însuflețite stațiuni de pe insulă. Vizitatorii îi apreciază în primul rând plajele, dar și dotările și infrastructura, ca să nu mai vorbim că zona este una bogată în obiective culturale, capele romane, biserici și catedrale, sau obiective oenologice, podgoria Patrimonio din imediata vecinătate fiind una dintre cele mai cunoscute de pe insulă. Centrul istoric al orășelului, strâns lângă o veche fortăreață genoveză care din păcate nu se vizitează (și nici nu arată prea bine), se concentrează în jurul unei piațete interesante, Place des Portes. Insă animația principală a orașului se petrece alături, în port, unde, în perioada verii, ambarcațiunile mai modeste sau mai luxoase, ce vin și pleacă, constituie un adevărat spectacol.

La nordul axei care leagă Bastia de Saint-Florent, Corsica avansează formând un cap ca un deget, scăldat de apele mării. Cu un relief foarte accidentat, litoralul peninsulei Cap Corse este dominat de mici sate pescărești ce par să sfideze altitudinea, afișând un caracter temperamental. Din toate părțile marea și vânturile contrariate vin și mătură malurile peninsulei, imprimându-și adânc semnele în peisajul acestei mici bucăți de pământ, dar și în sufletele puținilor locuitori rămași să le facă față. In lungul acestui istm, munții se aruncă literalmente în mare, formând din loc în loc golfulețe sălbatice și plaje pietroase. Lanțul muntos se desfășoară de la pasul Teghime până la ultimul port, Barcaggio, derulându-se într-un peisaj grandios, autentic, ce te duce inevitabil cu gândul la un capăt sălbatic al lumii. Aici, satele sunt musai de descoperit, în ciuda șoselei capricioase ce duce până la ele, făcând turul coastei. Insă itinerarul în cornișă merita efortul, oferind o multitudine de puncte seducătoare de belvedere, înrămate de capele și turnuri genoveze încremenite în timp. 


Peninsula Cap Corse mai este numită și "Corsica în miniatură". Ca acul unei busole indicând nordul, este ideal să pleci din Bastia lungind coasta estică, ca să te întorci pe dincolo, lungind-o pe cea vestică, o zi fiind suficientă pentru o primă dată, chiar dacă micuța fâșie este variată și plină de diversități. Exact asta am făcut și noi, am traversat Bastia urmând șoseaua D80 în lungul coastei spre nord, într-o excursie în care am plecat aprope la întâmplare, fără să mă informez temeinic de acasă, dar care s-a dovedit într-un final cea mai deosebită plimbare din acest ultim sejur în Corsica.

Nici prin gând nu-mi trecea anul trecut, când am scris articolul acesta, că în anul următor aveam să ajung de două ori în Corsica. De fapt ce vorbesc eu aici, nici măcar la început de an nu mă gândeam că voi vedea Corsica de două ori, ba chiar mă apucasem să încropesc niște planuri pentru o vacanță de vară pe la vecinii spanioli. Insă cum socotelile nu ies întotdeauna cum ne plănuim, ci chiar mai bine, și pentru că Andrei avea niște treburi pe insulă, ne-am aranjat vacanța în jurul treburilor lui, astfel că am început vara mai devreme, în mai la Ajaccio, și am terminat-o mai târziu, în septembrie la Bastia. O vară de 5 luni de care clar nu ne-am fi bucurat în Touraine.
 

1. Pentru că este o variantă paradisiacă la îndemână. Nu-mi permit, cel puțin momentan, vacanțe cu adevărat exotice, pe insule gen Caraibes sau Bahamas, așa că încerc să descopăr paradisul ăsta mai de-aproape, iar malul Mediteranei nu-i rău deloc, unde mai pui că-i și la îndemână. Sunt o mulțime de plaje cu nisip alb, înconjurate de ape turcoaz și pe bătrânul continent, iar Corsica deține o destule.


Dacă vii în Corsica și nu ai timp să vizitezi decât un singur loc, probabil că Bonifacio ar trebui să fie acela. 

Agățat pe falezele stâncoase din calcar, orașul pare că sfidează toate legile gravitației și, împrejmuit de zidurile de piatra ce se joacă adesea cu vântul, continuă să îmbătrânească în mijlocul peisajului grandios care-l înconjoară. Cetatea Bonifacio este pur și simplu superbă! Panorama unică spre casele suspendate deasupra mării te lasă fără grai, dar nici orașul vechi, cu străduțele sale înguste și casele îngălbenite de vreme, nu este mai prejos. Orice ghid turistic și orice top cu priveliști deosebite include Bonifacio, și pe bună dreptate, nu ai cum să pleci de acolo neimpresionat. Cel mai sudic punct al Corsicii este într-adevăr de neuitat, dar tot de neuitat pentru mine a fost... vântul. Și supa de pește, miam-miam!



Prima surpriză pe care ți-o rezervă Corsica, de cum pășești pe pământul ei, este șoseaua. Șerpuind printr-un relief preponderent muntos, drumurile în Corsica traversează peisaje grandioase și nu sunt altceva decât o succesiune interminabilă de viraje strânse și serpentine înguste, condusul fiind o adevărată provocare. Dar nici pasagerul din dreapta nu se va plictisi vreodată. E bine să-ți iei marje considerabile de timp ca să ajungi dintr-un loc în altul chiar dacă numărul kilometrilor pare mic, ca să nu mai vorbim de faptul că sigur te vei opri din loc în loc să admiri, sau să fotografiezi peisajul. Ce mai tura-vura, drumul în Corsica este un adevărat spectacol, dacă vii aici trebuie neapărat să faci cumva, să-ți iei o mașină și să faci un drum. Un drum la întâmplare, nu contează care, sigur nu te vei întoarce deazamagit și apropo, ar fi păcat să ai rău de mișcare!  


După cum vă povesteam și în articolul trecut, marea a fost laitmotivul excursiei de anul acesta în Corsica. Nu știu de ce în ultima vreme simt o atracție inexplicabilă pentru mare, dar în afara vinerii în care am urcat la stâna Pozzi, n-a fost zi în care să nu merg pe plajă. Adesea mergeam strict pentru bronzat și bălăceală, însă chiar și atunci când vremea a fost ceva mai rece, or mai închisă, eu tot pe nisip eram, fie pentru plimbare, fie pentru relaxare cu o carte în mână. Și credeți-mă pe cuvânt, nicăieri nu se citește mai bine decât cu marea pe fundal! Campingul în care eram cazați se afla undeva între comunele Porticcio și Pietrosella (nu sună prea franțuzește, nu-i așa?), așa că mai mereu mergeam la plajele din apropiere, zona fiind destul de ofertantă, nu trebuia să mă agit prea tare să să găsesc una.   



Situate în Golful Ajaccio, Porticcio și Pietrosella sunt două așezări la sud și deloc departe de capitala Corsicii. Deși micuțele stațiuni turistice îmbină aproape perfect marea cu muntele, ele sunt mai mult frecventate de turiști pentru plaje și activitățile nautice decât pentru drumeții pe culmile montane. Și pe bună dreptate, zău că ai de unde alege plaje în zona aceea! Chiar dacă nu sunt poate din categoria celor de vis, ca în alte colțuri ale insulei, plajele Porticcio-Pietrosella sunt multe, sunt mari și majoritatea sunt cu nisip fin, o încantare pentru a profita de soare și de apa mării.

"Orice drumeție pe munte ar trebuie să se termine cu o baie în mare!" am zis ferm-convinsă în timp ce mă bălăceam în Mediterană imediat după ce am coborât de la Pozzi. Și zău că așa este, senzația aceea de relaxare totală în apele mării după două zile în bocanci pe poteci stâncoase este de-a dreptul divină. Îmi place muntele foarte mult, dar recunosc că și marea are farmecul ei, mai ales când este vorba despre Mediterană și despre apele ei calde și limpezi, de un albastru-turcoaz aproape ireal. Iar Corsica, deși cunoscută mai mult pentru țărmurile ei stâncoase, posedă o mulțime de plaje, ai zice chiar exotice, care mai de care mai ascunse și mai naturale, dacă nu mi-ar lipsi muntele, zău că m-aș duce să lenevesc toată ziua pe nisipul lor.



După cum vă spuneam în episodul trecut al jurnalului, noaptea la stână a fost una cu peripeții, dar să o luăm mai bine cu începutul...

Plecasem de acasă cu gândul să dormim la Pozzi, undeva pe lângă "lacuri", urmând ca a doua zi să continuăm bucla prin pasul Scaldasole, înapoi în stațiunea Ese. Regulile parcului naturel régional de Corse, zona protejată ce acoperă o mare parte din munții insulei, sunt destul de stricte în ceea ce privește camparea, aceasta fiind strict interzisă, este însă permis bivuacul, adică deschiderea cortului la apusul soarelui și strângerea lui la răsărit, așa că din punctul acesta de vedere nu ne făceam probleme. Ceea ce ne cam neliniștea pe noi în acel moment era vântul. Nici măcar nu se lăsase noaptea și el bătea că nebunul, nici nu voiam să-mi închipui cum se va zbenguii pe lângă noi noaptea dacă nu aveam să găsim un loc mai ferit. 


Orice vizită în Corsica trebuie să includă și ceva munte. Chiar dacă nu ești mare munțoman tot poți alege o potecă lejeră care să te introducă în paradisul munților corsicani. Vorba aia, ai de unde alege, Corsica e toată numa' un munte, traseele sunt pentru toate gusturile și posibilitățile și-apoi nu trebuie să fii mare alpinist ca să știi să te bucuri de munte. Vă dați seama că nu puteam să mergem în Corsica fără să plănuim și o drumeție. Mai mult decât atât, ne doream încă de anul trecut să ne luăm cortul cel mic și să ne petrecem o seară sus, pentru că nu știu dacă v-am povestit vreodată dar pe înserat, când mai toți drumeții coboară, muntele are un farmec aparte, viața obișnuită parcă se estompează, topindu-se în magia înălțimilor. 

  
Demult nu mai petrecusem o seară pe munte... Inițial ne orientasem către un traseu de două zile spre Monte Cinto, punctul culminant al insulei, cu dormit în cort la refugiul Ercu, unde urcasem și anul trecut, însă am renunțat într-un final la idee, luna mai nefiind chiar potrivită unui asemenea traseu. Am purces rapid la căutat altceva la altitudine mai joasă, pentru a fi sigură că zăpada nu ne va face probleme. Nu prea știam nimic despre masivele din Corse-du-Sud, și mai ales despre cele din apropierea Gofului Ajaccio, dar după ce am întors internetul pe toate părțile am ieșit victorioasă cu trasee pentru o viață pe insulă, nu doar pentru un weekend. Am ales până la urmă să urcăm la "lacurile" Pozzi din Bastelica, în inima masivului Renoso, o drumeție ce se promitea a fi foarte interesantă datorită diversității peisajului și nu numai. 

Vă spuneam în articolul trecut că pentru după-amiaza zilei petrecute în Ajaccio am ales o excursie cu trenulețul turistic. Inițial voiam să vizitez muzeul de artă, Palais Fesch, dar fiindcă vremea era faină m-am gândit că o plimbărică în afara orașului nu ar strica. Și așa a fost. Le petit train d'Ajaccio propunea două circuite: unul mai scurt, cité impériale, prin centru orașului și altul mai lung, cu o vizită completă a orașului plus o plimbare în  lungul coastei, până la Parata. Situată în nord-vestul golfului Ajaccio, la aproximativ 15 km de centrul orașului, Parata este o peninsulă care pare că se prăbușește în mare cu un arhipelag fărâmițat: insulele Sanguinaires.
  


Totul este Napoleon la Ajaccio: străzi, bulevarde, muzee, monumente, magazine, hoteluri, restaurante, ba chiar aeroportul din oraș poartă numele vestitului împărat. Capitală a Corsicii, situat în partea centrală a insulei, la mijlocul drumului între Bonifacio (sud) și Bastia (nord), orașul Ajaccio strânge pe plan arhitectural stiluri și epoci atât de variate astfel încât o plimbare prin centrul său istoric devine o adevărată întoarcere în trecut, printre exotism și istorie. Plaje din cele mai fine, poteci incitante de drumeție, baruri și terase cu panorame superbe și mirosuri amețitoare, bulevarde bordate de palmieri sau portocali, muzee de artă ce adăpostesc colecții interesante, câteva biserici, plus un labirint de străduțe medievale ce te îmbie la plimbare- cu siguranță nu ai cum să te plictisești la Ajaccio. Însă marea mândrie a orașului este faptul că acolo s-a născut la 15 august 1769 cel ce urma să devină poate cel mai cunoscut conducător al francezilor: Napoleon I.
  

© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS