Postari din categoria FOTO PEISAJ
Vă fac o mărturisire. Pe parcursul tuturor periplurilor mele, cu treabă sau de plăcere, cu trenul sau cu mașina, pe vreme însorită, dar mai ales mohorâtă, îmi place să admir Valea Loarei dincolo de cărările bătute ce duc puzderia de turiști spre celebrele-i obiective. Îmi place adesea să las provincia istorică Touraine, această zonă în care locuiesc, să mi se dezvăluie in  simplitatea ei, iar eu sa-i descopăr treptat, din mers, cele mai nebănuite cotloane. Câmpuri valonate și ferme vechi de secole, șosele ce șerpuiesc printre ele conducându-te nu-știu-unde, conace necunoscute, case săpate în falezele stâncoase, mori de vânt, lacuri ascunse și desigur Loara, stăpâna absolută a ținutului, locuri nepretențioase, dar profunde, ce mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist nu are șansa să o cunoască vreodată. 

valea loarei franta


Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika. 


Iată-ne și în a doua zi de noiembrie, încă o lună și va fi iarnă de-a binelea. Anul acesta n-am mai petrecut de Halloween, copiii n-au mai sunat la ușă și nici n-am cioplit dovleac deși intenționam inițial. Toamna asta cu totul a fost una ceva mai atipică pentru mine, în special ultima lună pe care mi-am petrecut-o numai lângă casă, ieșirile rezumându-se doar la o gură de aer proaspăt pe terasă sau plimbări prin grădină, bine că am o curte mare cel puțin. N-a fost chiar așa de groaznic precum sună sau precum mi-am imaginat că o să fie, n-a fost desigur nici ideal, dar asta este situația, mă bucur totuși că sunt acasă, că suntem sănătoase amândouă și mai ales că stau bine cu mintea, n-am luat-o încă (total) pe arătură. Mult a fost puțin a rămas, dar recunosc că tare m-ar fi încântat câteva ieșiri de toamnă prin regiune și mai cu seamă pe la vreun castel. N-au fost să fie până acum, poate că de aceea mă simt ușor nostalgică în ultima vreme și mă gândesc cu drag la episoade din trecut, unele mai apropiate, ca plajele din Corsica, altele îndepărtate și de-a dreptul bizare, ca merdenelele uleioase și bune de la patiseria ascunsă pe șoseaua Iancului, habar nu am cum și de unde apar, schimbările astea hormonale probabil, bată-le vina! Însă cel mai adesea mi-e dor de orășelul meu Tours, ce aș mai fi bătut străduțele lui în lung și-n lat dacă aș fi avut dezlegare de la medic. Mă gândesc cu jind la o bere, fie ea și fără alcool și la o masă bună în centrul istoric, ori la o sesiune de shopping prin paradisul magazinelor de pe rue Nationale, dar mai ales la draga mea grădină Prébandes și la ce tablou inedit de toamnă trebuie să înfățișeze ea acum, la început de noiembrie. 


Pe malul Loarei în Tours

in , , , by Larisa, februarie 03, 2014
Nu știu dacă a venit cu adevărat primăvara în Tours, dar de multe ori așa am impresia. Vremea este destul de însorită, nu foarte rece, iar de zăpada nici nu poate fi vorba. Cel puțin momentan, că anul trecut a nins în februarie. O zi! O zi a nins și tot atât a ținut și zăpada... Până una-alta, ca să mai scot ochii din calculator, ieri pe seară am ieșit la o plimbare pe malul Loarei, cu tot cu aparat de fotografiat. N-am găsit mare lucru, de fapt nici nu știu la ce m-aș fi așteptat, dar cel puțin noi am luat o gură de aer proaspăt, iar Azorel a făcut o plimbare pe cinste.


De două lucruri nu duce lipsă Valea Loarei: de castele și de vii. 

Iar dacă pentru primele este deja celebră, locuind aici, eu am început s-o îndrăgesc și pentru vii și nu mă refer aici doar la produsul lor final. E surprinzător, pentru că nu demult, pe vremea când eram în țară, o plimbare prin vie nu mi-ar fi sunat prea tentantă, însă aici, în lipsă de munți, drumețiile pe podgorii au devenit interesante pe măsură ce au devenit din ce în ce mai dese, iar eu am început să înțeleg mai mult și mai profund care-i treaba cu "facerea" vinului. Cum ador în general plimbările în natură, am descoperit și cât de diferit este peisajul în vie în funcție de anotimp. În plus, viile sunt atât de îngrijite, curate și dichisite, că, pasionat sau nu, ți-e mai mare dragul să mergi prin ele și să-ți clătești ochii. De când am venit în Franța, am învățat fără să vreau mult mai multe despre vie decât știam în România, mai mult decât credeam că voi ști vreodată, însă ce n-am aflat eu până duminică, este ce spectacol de culoare de un galben inedit îți poate oferi o podgorie la sfârșit de toamnă.


Toamnă pe malul Loarei

in , , , , , by Larisa, octombrie 29, 2013
Într-una din puținele zile calde și însorite, făcui o plimbare pe malul Loarei, nu departe, ci chiar aici în oraș. Cam așa arăta peisajul... 




Este primăvară, dar nu prea... Este soare, dar e încă frig. E verde iarba, dar așa era și astă iarnă. E aprilie, dar parcă ar fi februarie. Și totuși Loara a scăzut, deci chiar este primăvară. Mâine-poimâine mă bălăcesc din nou....



Capricioasă și perfidă indolența Loarei 

Iarna mea cu iarba verde

in , , , by Larisa, ianuarie 09, 2013
Iarna la mine este un fel de toamnă târzie. Un fel de noiembrie, cam așa. Doar copacii goi, fără nici măcar o frunză uscată trădează și te fac să te gandești la iarnă. Temperatura nu scade decât foarte rar sub 0, în rest rămâne pe la câteva grade peste. Iarba este mereu verde pe câmpuri ceea ce îți da impresia falsă de primăvară, mai ales în zilele însorite. Nu mă plâng dar totuși mi-aș dori un pic de zăpadă. Anul trecut după ce am adunat ghiocei de pe malul Loarei în ianuarie, în februarie a nins. A ținut zăpada vreo 3 zile, perioadă în care a a fost stare de urgență națională, sau mă rog, locală și asta pentru 5 cm de zăpadă. Și acum oamenii își mai amintesc..."mai ții minte, anul trecut a nins!!" de parcă cine știe ce uragan ar fi lovit. Păi aia a fost zăpada, fraților?!

Amurg de iarnă

in , , , by Larisa, noiembrie 28, 2012
Deși vara se poate spune că este anotimpul plimbărilor prin natură, eu totuși cred că și în anotimpul rece acestea pot fi minunate.  Cred că fiecare sezon are farmecul său unic. Cele mai faine plimbări pe malul Loarei, la mine în oraș, le-am făcut iarna. Pozele de mai jos sunt din decembrie. Da știu, n-a venit încă decembrie, dar sunt de anii trecuți. Vara aleile de promenadă din lungul fluviului sunt fermecătoare, însă aglomerate, iar apa scăzută. Iarna in schimb, cu o haină groasă, o căciulă trasă pe cap și niște mănuși pe degete, malul Loarei învolburate are o frumusețe unică. O frumusețe rece, părăsită, înghețată. Rareori este și zăpadă. Aici nu prea ninge. Dar este un loc fascinant. Un loc aparent mort, dar totuși atât de atât de plin de viață. Bătrânul fluviu, se mișcă, curge , trăiește...

De ce iubesc toamna

in , , , , by Larisa, septembrie 10, 2012
E iarasi toamna, calendaristic, cel putin, ca in rest la mine e vara in toata regula. Ah, toamna, cel mai fermecator anotimp. Imi aduc aminte, cand eram mica, in scola primara si intr-o zi invatatoarea ne-a intrebat ce anotimp ne place cel mai mult. Toti copii au raspuns vara pentru ca e cald si vacanta, sau iarna pentru ca vine Mos Craciun si ne dam cu sania.... iar eu am raspuns cu toata sinceritatea, ca imi place toamna. Toata lumea a ramas putin mirata.. cum sa iti placa un anotimp cand incepe scoala, cand vremea este mohorata, cand natura moare?! Nu stiu exact de ce ma atragea atat de tare toamna cand eram copil, dar stiu ca treaba nu s-a schimbat nici astazi. Chiar si acum, dintre toate anotimprile toamna imi este cea mai draga mie. As putea trai intr-un loc care sa ma lipseasca de orice alt anotimp, mai putin de toamna. De multe ori si eu ma intreb de ce....



Da, duminica ce a trecut am fost sa ma balacesc in Atlantic. Ca daca nu prea e rost de o vacanta mai lunga prea curand, iar planurile ce le aveam s-au cam dus pe apa... Loarei, pana una-alta macar sa ne bucuram de iesiri de weekend, pe ici pe colo, prin zona. Zona, vorba vine, ca am mers vreo 300 de km pana la Saint Jean de Monts -regiunea Pays de la Loire, adica mai exact pe langa Nantes, acolo unde Loara se varsa in Atlantic. Puteam chiar sa mergem cu barca! Culmea a fost ca nici nu m-am balacit prea bine, intrucat am avut ghinion de vreme cam urata, dar despre astea o sa povestesc in curand. 

Nu voi mai povesti nimic depre Metz deocamdata. Mai am putin si ma intorc acasa. Abia astept! Cred ca imi este dor de casa, de Tours. As vrea sa fie vara. Sa fie cald. Nu ma pot satura de caldura, de soare. Cred ca ar trebui o vizita vite fait en Roumanie si apoi voi aprecia mai bine clima de aici :)). M-am simtit ciudat zilele astea, parca nu mi-am gasit locul. Imi lipseste un scop, un tel, un plan. Unde sa il gasesc?! Unde sa il caut?! As vrea multe, dar nu stiu ce vreau; as face multe dar nu stiu ce sa fac...ciudat,nu? Incerc sa ma regasesc, sa ma caut, sa ma descopar...Dar, gata cu filozofia despre viata!


© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS