Postari din categoria FRANTA

Mi-e dragă casa în care locuim, cu șemineul ei imens și curtea-i generoasă. Mi-a fost dragă din prima clipă în care am vizitat-o, când am știut că în ea vreau să trăiesc. Mi-e foarte drag Amboise, orășelul acesta micuț și cochet, așa cum mi-e drag și Tours, cu veselia și cu terasele lui multe, ce mi-au înveselit primii ani de pribegie. Mi-e dragă Loara, cu apele ei indolente, cărora nu le păsa parcă de nimic. Mie dragă de fapt Touraine, provincia aceasta preponderent rurală, cu oamenii ei liniștiți și câmpurile-i ondulate, dar mai ales cu castelele ei ce răsar de te miri unde. M-am atașat de ea în acești aproape zece ani (zece! vă dați seama?), mă fascinează și mă încântă și știu sigur mi-ar lipsi, dacă viața mă va duce vreodată spre alte meleaguri. Într-un fel, astăzi în Touraine mă simt acasă. 

  

Paris France

Calanques de Marseille este pentru mine locul acela fascinant pe care l-am plăcut de dinainte să îl cunosc, doar admirându-l în poze. Este muntele acela mic, cu altitudini cam neglijabile, dar impunător totodată, de care m-am indrăgostit pană peste cap incă de la prima întâlnire. Calanques de Marseille este locul care m-a cucerit cu fiecare potecă, mi-a câștigat dragostea cu fiecare priveliște amețitoare asupra golfuletelor cu ape limpezi, încât nu există vizită în Sudul Franței fără să ne revedem la o drumeție. În 2014 am pornit de la Cassis, orăselul drăgut de langă Marsilia, am trecut prin Calanque de Port Miou, apoi prin Calanque de Port Pin, ca să ajung în final în cea mai fascinantă, calanque En Vau. O drumeție ceva mai solicitantă, potrivită acelor vremuri fără copii. În 2008 ne-am întors cu Erika la purtător și am ales ceva mai lejer: drumeția spre Tour d’Orient, punctul de belvedere spre Calanque de Sugiton. În 2020 cu două fetițe, una de mană și alta în bebe-rucsac, am mers spre Les Goudes și Callelongue, cu prânzul servit la un restaurant situat strategic, pe Cap Croisette. O plimbare mai degrabă decât o drumeție. Dar vai, ce plimbare!  

calanque de marseille france

Este ceva în aerul Luberonului, acest teritoiu bucolic din Provence… Nu mi-am dat încă seama ce este exact, de unde vine și nici cum să îi faci față să nu te zăpăcească complet.  Este un nu-știu-ce care se simte încă de când părăsești autostrada și te afunzi în acel decor câmpenesc, atât de tipic  pentru sudul Franței. Nu îl vezi venind și nici nu ți-l poți explica prea bine, dar te însoțește tacit pe șoselele ce șerpuiesc line printre sate de piatră cocoțate pe dealuri, cu case ce își ascund obloanele colorate după ramurile leandrilor înfloriți, îți sucește privirea când spre podgoriile întinse, când spre chiparoșii ce străpung cerul. Te învăluie cu soarele lui arzător, te amețește cu cerul mereu albastru, te încântă cu cântecul unic de cigale, te vrăjește cu parfumul lavandei, făcându-te să te pierzi cu totul într-un final în lumina unică, lumina idilică din Provence, aceasta regiune vestită, una dintre cele mai frumoase ale Franței. Nu aș părăsi Touraine, din mai multe motive, unul și cel mai important motiv fiind oamenii. Dar dacă aș părăsi vreodată Touraine, aș face-o, cred, pentru Sudul Franței și acesta minunată Provence. 

Roussillon Luberon Provence Franta

Până  în 2013 habar nu aveam de Coasta Albastră, de Martigues, sau de la Couronne. Am ajuns la Marsilia întâmplător, cu serviciul lui Andrei și fiindcă doream să petrecem weekendul acolo și nu doream o cazare chiar în oraș, am început să caut o căsută în campingurile din apropiere de Marsilia, de preferat unul situat aproape de o plajă. 


Pentru că nu eram singuri, am căutat să închiriem o căsuță de 3 persoane, dar cum nu se găsesc decât de 4, am zis fie și așa. Însă surpriză: ba nu era bună zona, ba era prea scump, ba nu aveau locuri, ba nu acceptau animale. Într-un final am găsit un camping lângă Martigues, care mi-a părut simpatic, așa că am luat acolo. “ 


... scriam pe blog imediat după, fără să bănuiesc atunci cât de adânc ne va intra în suflet această bucătică de litoral mediteranean și de câte ori ne vom întoarce cu drag către ea. 



Una dintre cele mai plăcute ieșiri pentru adulții cu copii pe perioada verii la noi în Touraine este cea la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon. Lulu Parc este un parc foarte drăguț de atracții și distracții pentru copii, în timp ce Guinguette de Rochecorbon este un restaurant rustic foarte fain, așezat pe malul Loarei. Situate unul lângă altul, între Tours și Amboise, la Rochecorbon, la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon distracția este garantată pentru copii, care nu se mai dau duși din parc, dar și pentru adulți, masa la această "guinguette" fiind o plăcere nu doar pentru bucatele servite, dar mai ales pentru decor și atmosferă. Iar acum că v-am spus, să va povestesc mai pe larg și despre Lulu Parc, căci despre restaurantele "guinguette", inclusiv cel de la Rochecorbon, preferatul meu, v-am povestit data trecută. Însă mai înainte vreau să vă zic despre cum s-au schimbat plimbările noastre prin Touraine de când cu copiii... 
  

Dacă este o tradiție care se perpetuează vara în Touraine, atunci despre cea a restaurantelor guinguettes este vorba. Pentru că aici dacă zici vară, zici automat guinguette. Nu știi unde să petreci serile de vară? Fie că e vorba de turiști sau localnici, vara la guinguette mergem pe Valea Loarei. Amenajate chiar pe malul bătrânului fluviu regal, într-un cadru natural deosebit, restaurantele guinguette oferă, pe lângă preparate proaspete și gustoase, o atmosferă foarte faina, cu muzică, dans și concerte. 

  


Cum o să ne amintim de anul 2020 mă întreb adesea? Căci clar nu îl vom uita prea ușor. Ce ne vom aminti în afară de pandemie, boală sau izolare? În afară de teamă, de spaimă, de lumea așezată cu fundu-n sus? Oare vor rămâne și alte imagini păstrate în memorie? Pentru mine da. Nu toate bune, evident. Dar dincolo de tot și de toate încerc să creez și alte amintiri pe care mai târziu să le sustrag din minte, atunci când îmi va fi dor. Iar una dintre ele va fi cea a unei (alte) vacanțe cu parfum de sudul Franței. Cu parfum de nopți cu lună, de plimbări prin păduri de pini și adieri de mistral. O vacanță cu ape limpezi și turcoaz, cu gust sărat de mare, de supă de pește și vinuri fructate. O vacanță cu textură de nisip fin, cu sate fascinante, înghețată și cu mult soare. Vacanța noastră în patru în Provence. Cea din 2020, anul cu coronavirusul. 

provence franta
În comparație cu locurile despre care am povestit în articolul anterior, Mandelieu la Napoule și castelul la Napoule, locuri ceva mai liniștite și o ocolite de turismul în masă, cele despre care voi povesti astăzi se situează fix la polul opus: către Gordes și Abația Sénanque duc toate cărările bătute de cei care se plimbă prin Provence. Foarte cunoscute și vizitate de o puzderie de turiști anual, Gordes și Abația Sénanque sunt aproape o emblemă, o carte de vizită pentru regiunea pe care o reprezintă. Și pe bună dreptate, căci sunt locuri minunate, unde chiar dacă vei fi nevoit să-ți faci loc printr-o mare de oameni, merită cel puțin o oprire. 

gordes provence franta

Când vine vorba de Coasta de Azur, această regiune mega-turistică și mult prea vizitată de oameni din toate colțurile lumii, parcă nu mai este loc de nici o prezentare. Cu orașele sale atractive, renumite în lumea întreagă, precum Nisa sau Cannes, cu plaje frumoase și hoteluri luxoase, cu faleze incantătoare și festivaluri fastuoase, toate în echilibru perfect cu versanții verzi ce se zăresc pe fundal și cu acoperișurile roșii ale  satelor agătate de aceștia, despre Coasta de Azur s-a tot vorbit, fiind parcă greu să mai aduci vreo noutate. Ce ar mai putea fi de spus? De văzut, de descoperit? O mai fi vreun colțisor neatins, vreo palmă de pămant de explorat? Dar uite că noi am găsit unul, se pare totuși că această renumită Coasta de Azur mai ascunde și locuri neștiute, ocolite de turismul în masă. Iar unul dintre ele este cel despre care vă voi vorbi astăzi: Mandelieu la Napoule și castelul său, La Napoule.   


Știu că afară e cald, aproape vară și nu prea mai merg poveștile cu zăpadă. Dar nu pot să nu mă gândesc cum acum fix trei luni eram la Mont Dore, în Masivul Central și ne bucuram cu toții de zăpadă, la grămadă cu alți oameni, înghesuiți unii peste alții prin hoteluri, restaurante și pârtii de ski, fără să bănuim ce va urma. O idee se contura că știrile despre covid incepuseră să apară, dar nu ne-am fi imaginat nici în ruptul capului scenarii despre școli închise, izolare la domiciliu și declarații de completat. A fost firește ultima escapadă de acest gen, vom vedea de-acum când se ve preconiza următoarea. Și a fost frumos, chiar dacă zăpada a fost puțină, ne-am jucat, ne-am bucurat, ne-am relaxat și cel mai important am adăugat momente frumoase la borcanul nostru cu amintiri. 


Sancy Auvergne Masivul Central Francez

Amintiri din vacanta in Corsica (august 2019)



Nu știu dacă copiii atunci când vin îți schimbă cu adevărat viața, așa cum se spune. Nu știu nici dacă copiii te schimbă pe tine ca om, că pe undeva rămai tot tu, cel de dinainte, cu plăcerile și visurile tale cu tot. Dar ar fi naiv să zic că lucrurile răman la fel. Ce știu sigur este că că nu doar ordinea prioritătilor e alta, dar și părințeala ne face sa trăim și sa simțim diferit. Și nici vacanțele nu mai sunt cele care au fost... 
  

Postarea de mai jos este cred cea mai dospita de pe acest blog. Am scris-o la momentul respectiv, in timpul și imediat după vacanta in Provence & Coasta de Azur din Iulie 2018 dar abia acum am simțit sa ii dau in cele din urma drumul pe internet. E drept ca multe s-au schimbat de atunci, vorba aia eram trei și între timp am devenit patru. Dar amintirile acelor doua săptămâni petrecute in sudul Franței sunt la fel de vii ca atunci când m-am intors. 

Îmi amintesc și acum cu mare drag vacantele cu părinții din timpul copilăriei... Nu erau complicate și nici nu se desfasurau in locații de top, dar erau magnifice pentru ca erau ale noastre și pentru ca eram toți trei împreuna. Despre toți impreuna tin sa fie și vacantele de astăzi. Despre timpul petrecut împreuna, despre amintirile care rămân in urma, despre zâmbete și fericire, poate despre mici supărări sau certuri, inevitabile uneori, despre noi, ăștia care suntem, fix asa cum suntem de fapt și nicidecum despre fățărnicia marilor destinații, ori bifarea de obiective pe harta.

Dintre toate drumurile, drumul pana la Mare era cel mai special. Îl așteptam un an întreg, deși nu dura decât vreo patru ore. Dalga, Fetesti, Cernavodă, localitățile se succedau intr-un șir atât de bine întipărit in memorie, iar eu le contemplam pe fiecare cu nesaț vrând parca sa prelungesc drumul și sa ma bucur cât mai mult de fiecare clipa. Panorama marii la Constanța era cireasa de pe tort, momentul de cea mai mare intensitate a drumului, moment ce îl așteptasem, practic, un an întreg. Nici acum, după ani de zile, lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Drumul este mai lung, autostrada este ceva mai plictisitoare, succesiunea localităților e alta, insa dintre toate drumurile tot acela care duce spre Mare rămâne cel mai așteptat și tot apariția intinderii albastre la orizont, in toată imensitatea ei, ma înfioară cel mai tare. Eu sunt pe postul părintelui acum, Erika este cam cum eram și eu cu mulți ani in urma. Vremurile și locurile s-au schimbat, dar bucuria vacantelor in familie la Mare vreau sa rămână la fel. O amintire de neuitat.




Nu numai ziua străzile din Amboise sunt pline de viață. Chiar și nopțile, mai ales cele de vară, sunt vibrate la noi în oraș datorită diferitelor evenimente nocturne organizate pentru turiști, dar de care ne bucurăm și noi localnicii, unul dintre ele fiind  Marché à la belle étoile.



Marché à la belle étoile este o piață nocturnă organizată aproape săptămânal la Amboise în iulie și august (zilele diferă de la an la an) începând cu ora 18 până la miezul nopții, fie la piciorul castelului, în Place Michel Debré, fie în Place Saint Denis, scuarul din fața bisericii cu același nume, pe care nu ai cum să o ratezi, este cocoțată pe un deal și vizibilă din tot orașul.  

Piața reunește mai mulți artizani  ce vând o mulțime de obiecte hand-made, frumoase dar destul de costisitoare (bijuterii, obiecte de decor, textile, etc), dar și comercianți cu produse locale (vinuri, brânzeturi, mezelui, cârnați, gemuri, pâine și patiserie, dulciuri, etc). De asemenea la piață sunt și standuri cu mâncare-cârnați, fripturi, fouées, paella, plus alte bunătăți tradiționale sau internaționale-lce se pot lua la pachet sau sunt servite la fața locului-există un loc amenajat cu mese și băncuțe-acompaniate firește de un vin bun sau un pahar de bere rece. Și ca tacâmul să fie complet, atmosfera este animată de muzică cântată live de formații sau artiști locali, de dansuri sau scurte piese de teatru. 

Piața este foarte interesantă și chiar dacă nu este foarte mare, ambianța este foarte însuflețită și veselă. Așa că dacă ajungeți vara pe Valea Loarei nu ezitați să verificați siteul biroului de turism și să va programați vizită la Amboise în ziua cu piața. Anul acesta rămâne doar seara de marți, 29 august. Veți descoperi o fată extrem de plăcută și plină de viață a bătrânului orășel de la malul Loarei. 
  
Știu, vă vorbesc despre piață nocturnă și vă arăt poze făcute ziua! :)) Cum vine asta? Piața începe pe la ora 18 de regulă și cum vara se innopteaza târziu ai mai multe șanse să prinzi piața pe lumină decât pe întuneric. Eu merg cam în jur de 19-20 de exemplu, nu mai târziu. 

Carnati locali cu diverse arome, merg de minune la aperitiv alaturi de o bere sau un vin spumant sec.






Regele si regina sunt printre noi, muritorii de rand! :))




 Pozele sunt din anii trecuți. Am fost și anul acesta de vreo două ori, dar de când cu Erika am început să mă bucur de locuri mai mult cu ochiul liber și mai puțin prin obiectivul camerei foto. Ca să  nu mai zic că ultima dată ploaia ne-a tăiat tot cheful de plimbare. 



S-ar putea sa te intereseze si:


Știm ca a venit vara la Amboise când turiștii încep sa se reverse in valuri pe străzile orașului. Franceza devine aproape o limba straina, oriunde mergi prin centru auzi vorbindu-se orice altceva. Chiar de curand am primit cateva mesaje de la persoane care urmează sa vina in zona anul acesta. Printre altele, cineva m-a întrebat și despre cateva localuri pe care as putea sa i le recomand la Amboise. Astfel, am sintetizat cateva in rândurile ce urmează. Ca de obicei, recenziile nu sunt unele plătite sau sponsorizate, ele sunt strict rezultatul experiențelor mele personale. Deci, iată ce puteti încerca la Amboise:

castelul amboise valea loarei franta

Cum să mergi la o vizită de cramă cu degustare de vinuri împreună cu un copil de un an jumate? Păi cum să nu? Îl pui într-un sistem de purtare și îți vezi liniștit de treabă. Există viață și după copii, hobby-urile și activitătile noastre sunt aceleași, ele doar se adaptează făcandu-i loc și celui mic. Pentru că a o lăsa pe Erika cu cineva să putem profita nu prea functionează la noi, nu numai pentru că nu avem cu cine, dar mai ales pentru că nu rezonăm cu soluția aceasta, intenția fiind să integrăm copilul în viața noastră nu să îl punem deoparte. În fine, ce voiam să vă povestesc de fapt este că de curând am fost toți trei la o vizită cu degustare pe domeniul Valmer și ne-a plăcut la nebunie. Nici nu știu ce m-a încântat mai tare... Să fi fost oare vinurile fine? Ori grădinile renascentiste amenajate în terase ce oferă o perspectivă deschisă spre valea râului Brenne? Sau poate ambianța plăcută și poveștile din cramă care a înseninat acea zi mohorată când ne-am nimerit la castel? Câte puțin din fiecare cred, ceea ce a transformat vizita cu degustare de pe domeniul Valmer într-o experiență inedită.  
  

Unul dintre lucrurile care îmi plac în Franța, turistic vorbind, este acela că fiecare colțisor de țară ascunde locuri foarte interesante de văzut, mai ales dintre cele mai necunoscute și mai ocolite de turismul în masă, adevărate oaze de petrecut timp liber de calitate pentru noi, localnicii, dar și pentru călătorii interesați să ocolească, chiar și pentru pentru puțin timp, cărările bătute ce duc spre marile destinații. Mai îmi place și că aceste obiective sunt foarte bine valorificate, îngrijite și orânduite pentru cei care aleg să poposească în zonă, că sunt promovate și că există drumuri accesibile care să ducă la ele, dar deja alunec într-o altă discuție. Un astfel de loc este Maillezais. Firește, nimeni nu a auzit de el. Nici eu, recunosc, până de curând. Câți turiști vin în Franța să meargă la Maillezais, să descopere Marais Poitevin și ruinele Abației Saint-Pierre, după care să se relaxeze cu o specialitate locală din Vendée la un restaurant așezat chiar pe malul canalului? Foarte puțini, sunt convinsă. Și pe bună dreptate să fie așa, excursiile noastre sunt întotdeauna limitate pentru câte locuri interesante există în lumea asta mare, ori câte ne-am dori să descoperim. Însă noi am poposit întâmplător la sfârșit de aprilie la Maillezais, fără teme pregătite de acasă și a fost o experiență minunată.  


Unul dintre lucrurile interesante legate de traiul în Touraine este acela că sacul cu castele este fără fund, practic întotdeauna se găsește câte un castel nou, nevizitat, numai bun de descoperit. Castelele sunt, precum bine știe oricine, elementul definitoriu al Văii Loarei. Multe, diferite, mari sau mici, publice sau private, ele răsar de te miri unde și se ascund unde nici nu te aștepți, dând farmec câmpurilor ușor valonate ce mărginesc bătranul fluviu regal. E și păcat, zic eu, să stai aici și să nu vrei să le cunoști. Nu la grămadă, ci pe rând, ca pe o prăjitura fină pe care o degusti încet, vrând să te bucuri cât mai mult de gustul ei divin de dulceag. Astfel, pentru ziua de Paște Catolic am ales Castelul Montpoupon.

Dincolo de cărările bătute, Valea Loarei ascunde și monumente mai mici și necunoscute, adesea private, dar care dau pe-afară de elemente excepționale, adevărate comori pitite printre colinele modeste din Touraine. Este și cazul castelului Montpoupon. Demult nu mai vizitasem un castel care să îmi placă așa de tare. Credeam că, după ce am văzut marile castele ale Loarei, nu voi mai găsi ceva special și autentic, care să mă lase mută de uimire în fața lui. Dar a făcut-o Montpoupon, un castel care mi-a depăsit toate așteptările.

franta valea loarei castelul montpoupon


Unul dintre obiceiurile pe care le admir la francezi este că nu prea se dau peste cap cu pregătiri pentru marile sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul. Nimeni nu exagerează cu timpul petrecut în bucătărie, cu prepararea unor rețete elaborate, nici cu bucate felurite ori mese prea imbelsugate. Dacă tot sunt niște zile libere oamenii din regiunea mea profită mai degrabă pentru a se odihni, a ieși la plimbare în oraș sau prin împrejurimi, a merge la restaurant, sau a petrece timp agreabil în compania familiei sau a prietenilor. După exemplul lor petrecem și noi sărbătorile în ultimii ani, simplu și reconfortant, fie cu ieșiri prin împrejurimi, fie mese la noi în curte, dacă vremea permite, fără sindrofii pline de excese de tot felul.  

montrichard valea loarei franta

Nu există, firește, un traseu tematic al cireșilor înfloriti din Tours. Nici nu ar fi prea mulți de văzut, cireșii nu-s chiar vedete la malurile Loarei, dar îi întâlnim din loc în loc, spectaculoși precum îi știm, înfrumusețând orașul. Fiindcă am avut câteva chestiuni de rezolvat în Tours, am profitat de una dintre puținele zile însorite și, chiar dacă temperaturile nu erau chiar potrivite unui sfârșit de martie, împreună cu Erika am pornit în  căutarea cireșilor. Știam pe unde le găsesc, nu degeaba am bătut orașul acesta la pas ani la rândul, vrând să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. Anul acesta am mers la sigur. Ba chiar îi urmăream de ceva vreme, întâmplator sau intenționat, în drumurile mele de zi cu zi, astfel că i-am prins în apogeul înfloririi, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, mai ales că primavara aceasta este ceva mai rece și la noi în Touraine. Nu ninge, dar față de anii trecuți temperaturile sunt mult mai scăzute. Tocmai de aceea și startul vegetației este mai întârziat, doar soiurile timpurii și rezistente de cireși sunt înflorite momentan, pe restul le vom admira mai târziu.

De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu. 


© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS