Postari din categoria SATE
Valea Loarei nu inseamnă doar castele deși este reputată mai mult pentru ele, asta le răspund multor persoane care, alegând să-și petreacă vacanța în această regiune, ajung intamplător pe blogul meu și îmi cer informații sau sfaturi. Desigur, castelele sunt multe și interesante, insă pentru a profita la maxim este de preferat să combinați vizitarea castelelor cu alte activităti, cum ar fi o plimbare printr-un sat pitoresc. Nu știu despre voi, dar mie îmi place în călătoriile pe care le fac să includ, pe langă alte obiective, și sate tradiționale. Zonele rurale m-au fascinat de mic copil, asta probabil și pentru că am crescut la tară. Nu țin neapărat să-i laud, dar satele francezilor sunt adesea galerii de muzeu, iar Valea Loarei deține câteva exemple remarcabile în acest sens, așa că dacă ajungeți prin zonă vă recomand să nu plecați de aici fără să vizitați vreo câteva. Iată câteva exemple interesante, primele 4 fiind, pe bună dreptate, pe lista celor mai frumoase din Franța:

1. Montrésor, pentru că este un sat absolut superb, situat în departamentul Indre-et-Loire, preferatul meu și cel mai probabil cel mai frumos sat de pe Valea Loarei. Insă până să ajungi în centrul burgului, este drumul. Dacă toate satele astea remarcabile sunt în general bine ascunse în mijlocul nicăieri-ului, ei bine Montrésor e mai în mijlocul nicăieri-ului decât oricare altul. Drumul pană acolo traversează un peisaj idilic, șoseaua șerpuind pe câmpuri  vălurate, întrerupte de râuri și pădurici, presărate cu ferme vechi de secole. Cât despre satul în sine, traversat de micuțul râu Indrois, brăzdat de strădute înguste mărginite de case tradiționale, luate parcă din alte timpuri și trântite aici, în zilele noastre moderne, Montrésor este fascinant, biserica impunătoare construită în stilul specific arhitecturii renascentiste din Touraine și castelul cocoțat pe un pinten stâncos deasupra așezării, ca un veghetor absolut al locului, încadrând armonios peisajul. Nu îți trebuie un plan anume, e de preferat doar să te pierzi pe străduțe, dar dacă ții neapărat urmează traseul turistic Les balcons de l'Indrois, traseu care permite admirarea unor privelisti deosebite. 

 
Mai multe despre Montésor am povestit AICI.


Despre satul Chédigny știam de ceva vreme însă nu-i venise rândul la plimbările mele prin regiune. Citisem despre el că este "satul-grădină", singurul din Franța clasat drept Grădină Remarcabilă, văzusem poze cu trandafirii ce-l invadează pe internet și aflasem că anual, la sfârșit de mai, în localitate se ține chiar un festival în cinstea acestor nobile flori. Nu mai știu exact de ce n-am ajuns în anii trecuți, dar anul acesta mi-am notat evenimentul la loc de cinste în agendă, ultimul lucru care voiam să se întâmple ar fi fost să-l ratez. Așa că sâmbătă 30 mai am plecat cu mic cu mare, cu tot cu Azorel, spre Chédigny. Aflat în departamentul nostru, Indre-et-Loire, nu departe de Amboise și în apropiere de Loches, o parte din drumul până în sat se desfășoară pe o șosea cu o singură bandă pentru ambele sensuri de nu te poți abține să te întrebi dacă nu cumva ai ajuns în fundu' Franței. Dar nu ajunsesem încă acolo, gps-ul ne confirma că suntem pe drumul cel bun, așa că văzându-ne după scurt timp la destinație, am parcat mașina în locul imens amenajat (dar devenit aproape neîncăpător!) și am plecat să descoperim satul cu trandafirii săi. 

Véretz nu-i pe lista celor mai frumoase sate din Franța. Nu-i căutat de turiști, nu-i promovat în broșuri, nici măcar localnicilor nu le spune mare lucru. Deși combină cele trei elemente esențiale ale unui sat tipic din Touraine, case albe din tuffeau, un râu ce curge printre ele, plus una bucată castel așezat strategic pe o colină, Véretz rămâne totuși o localitate oarecare de pe Valea Loarei, un sat la câțiva kilometri de Tours, prin care mai trec câteodată în drumurile mele spre diverse alte locuri din regiune. Cu toate acestea, duminica ce a trecut am petrecut o zi extrem de agreabilă acolo. Am ajuns întâmplător, vrând să profităm de ultima zi caldă din acest an cu un picninc la iarbă verde- atât timp cât aceasta mai este verde, și cum nu doream să ne deplasăm prea departe, un amic ne-a sugerat să încercăm Véretz.  



Nu știu dacă v-am povestit, dar pe parcursul lunii septembrie în Touraine, a fost mai vară decât pe tot parcursul verii ce a trecut. Aș fi preferat totuși să fie vară când trebuie, dar n-a fost rău nici așa, soarele este scump la vedere pe aici, așa că nu trebuie să facem prea multe mofturi. Abia acum câteva zile mi-am inversat hainele în dulap, scoțând în față garderoba de toamnă-iarnă, presimțind că vara asta târzie n-o să mai aibe zile multe. Și-am avut dreptate: duminică avea să fie ultima ei zi, așa că am decis să nu stăm în casă, ci să profităm pe undeva prin natură, că cine știe când mai avem ocazia. Ne gândeam la un mal al Loarei, dar când amicul lui Andrei care urma să ne însoțească ne-a propus să încercam mai bine un mal al Cherului, n-am zis nu, așa că, nerăbdători, am fost destul de matinali la Véretz.

De cum am ajuns, am lăsat mașina într-o poieniță și am plecat la o plimbare, așa ca înainte de masă, lungind râul pe partea opusă satului. Vai ce plăcut era! Un amestec de vară prin iarba de sub picioare, cu puțină toamnă presărată prin copacii din curți, la care se adăugau razele calde ale soarelui, plus liniștea duminicilor de aici. Pentru că așa cum v-am spus și-n alte rânduri, în satele de pe Valea Loarei te plimbi duminica ca într-un muzeu în care tu ești singurul vizitator. Doar silueta vreunui localnic rătăcit dă de gol așezarea e totuși una locuită. Oamenii își văd fiecare de treaba lor, în casa lor, cu familia lor; nu muzica, nu gălăgie, nu scandal, rien du tout

Mergând așa pe malul Cherului, am ochit pe partea cealaltă, aproape de ieșirea din localitate, un loc amenajat cu măsuțe pentru picnic care ne scutea de desfăcut masa pliantă pe care oricum o aveam în portbagaj, astfel că ne-am întors la mașină și ne-am îndreptat într-acolo. Am desfăcut grătarul nostru ceaun, Andrei a aprins numaidecât niște cărbuni în el, am pus pe jar 2 cotlete de porc și două andouillette (care mie nu-mi plac, dar băieților da!), și până s-au perpelit am început apéro-ul de duminică în aer liber, cu tartine de rillettes și un pahar vin roșu regional. 

Plimbare pe malul Cherului

 Barcă tradițională din lemn

Amestec de toamnă cu vară

Oameni la adunat de nuci. Am adunat și eu câteva, iami-iami...

Sat tipic pe valea Loarei: case albe din touffeau, un râu care curge domol la vale, o turlă de biserică, plus una bucată castel.

Castelul din Veretz- nu se vizitează, funcționează ca hotel-restaurant, sălile închiriindu-se pentru nunți, botezuri și alte sindrofii.


Mi s-a părut deosebit arbustul cu frunze roșii. Habar nu am ce este...


Vedere de la locul picnicului

Odată masa servită și o mică bârfă terminată, ne-am strâns toate catrafusele, lăsând desigur locul fără nici o urmă a trecerii noastre pe acolo, și am plecat la o plimbare prin sat. N-aveam hartă sau plan, nici măcar nu cunoșteam străzile, dar în astfel de sate nici nu trebuie: mergi după intuiție. Astfel, intuiția ne-a spus să luăm în prima fază o străduță care duce pe deal, și după o zonă cu case mai noi, să coborâm printr-un parc împădurit în partea veche, la castel, urmând ca de acolo să lungim Cherul înapoi la mașină, bucurându-ne de soare, pentru că vedeți voi, de azi vremea s-a schimbat, toamna intrându-și bine de tot în drepturi. Soarele s-a ascuns pe perioadă nedeterminată, temperaturile au scăzut semnificativ, iar pe străzi începe să miroasă tot mai bine a lemne arse în șeminee. După cum puteți observa, melancolia s-a instalat într-un final și pe la mine, așa că nu-mi rămâne decât să răsfoiesc cu jind pozele din Corsica la un pahar de bere Pietra. Dar stați așa, ce tot vorbesc aici? Mâine poimâine vine Crăciunul și vacanța de iarnă la zăpadă! Voi v-ați făcut planurile??? Că eu lucrez din greu la ele ;).  

 Zona mai nouă a satului. De fapt, Veretz este o localitate foarte scumpă în departamentul meu. Nu-și permite orice o casă aici.



Parcul-pădure plin de floricele



 O mâță pe gard (am pozat-o și ras-pozat-o, intrați pe g+, aveți linkul la sfârșit)


Zona tradițională a satului

 

Biserica Nôtre-Dame ce datează din secolul XVI

Castelul Veretz văzut din spate
Vedere de pe podul peste Cher


Știu e periculos ce am făcut :D

Mușcate roz la ferestre albastre: minunat!


 Albumul foto complet îl găsiți dacă sunteți curioși AICI

S-ar putea sa te intereseze si:

Nu sunt genul de persoană căreia să-i placă să-și petreacă timpul liber în casă cu fundu-n canapea și ochii în televizor. O mai fac din când în când forțată de împrejurări (mai puțin partea cu televizorul, la care nu mă uit de fel), dar dacă ar fi posibil și mi-ar permite buzunarul, în fiecare zi liberă aș pleca pe undeva pentru diverse îndeletniciri. Nu-mi place nici să fac aceleași lucruri mereu, ci mai degrabă să îmbin activități în natură cu activități culturale, ieșiri în oraș în doi sau cu prietenii cu activități sportive sau de relaxare. Îmi place că regiunea în care locuiesc îmi oferă multe posibilități de petrecere a timpului liber. Aproape toate, cu o singură excepție: cățărat munți, din simplul motiv că, ați ghicit, n-avem așa ceva pe aici prin apropiere. Dar lipsa lor nu ne împiedică ca din când în când să ne punem rucsacul în spate și bocancii în picioare și să o luăm la pas, urmând un marcaj pe o potecă de drumeție. E drept, în loc de lacuri glaciare admirăm Loara ducându-și apele vale, iar în loc de piscuri ascuțite vedem turnuri de castele renascentiste.

Nu mă pot abține și încep prin a vă spune  că în Tours sunt cam 18 grade de vreo câteva zile încoace și tot atâtea se anunță și pentru perioada imediat următoare. Sunt convinsă că a luat-o razna clima, dar zău că nu mă deranjează deloc să umblu în pantofi și-n pulovăr la început de martie. Desigur că nu mă aștept să dureze prea mult, ba din contră parcă mă și văd cum vă povestesc în iunie că îmi pun paltonul, însă să trăim mai bine prezentul că vorba aia, viitorul e întotdeauna incert. Nu știu ce voi face weekendul ce vine, nu mi-am făcut încă planuri concrete, dar îl aștept cu nerăbdare; tot ce știu cu certitudine este că nu voi sta în casă. Deja simt mirosul de iarbă verde și aud cum cărnița sfârâie pe grătar, însă până una alta haideți să vă povestesc despre Valea Loarei mai puțin cunoscută, mai exact despre ruinele de la Roches Tranchelion.


După cum probabil ați observat în articolul fără cuvinte de ieri, primăvara s-a cam grăbit anul acesta pe Valea Loarei. Pozele nu erau de anii trecuți, ci de săptămâna asta; și eu am rămas surprinsă să văd pomi înfloriți în februarie în Tours. Nu știu exact dacă doar vremea călduță a fost de vină, sau francezii plantează în parcuri copaci mai timpurii, dar știu că tot acest peisaj primăvăratic nu mă deranjează prea tare, dimpotrivă mă bucură la maxim. Cu ploile stăm noi mai rău, cred că iubesc prea mult această regiune, dar în scurtele perioade când acestea încetează nu putem decât să profităm. Așa că weekendul ce a trecut am dat drumul oficial sezonului de "plimbări și activități pe afară" din 2014 și l-am început cu cu ceva lejer, mai exact cu o vizită într-un sat foarte pitoresc din zonă, Crissay-sur-Manse, sat aflat pe lista celor mai frumoase din Franța. Știam de el mai de mult, dar abia acum, odată cu primăvara i-a venit rândul. 

Nu știu ce am păzit de nu m-am dus să văd satul Montrésor până luna trecută! Știam de el, vream să-mi fac drum până acolo, dar am tot amânat, pe principiul las' că mergem luna viitoare, las' că mergem aialaltă, las' că acum e iarnă, mergem la vară și tot așa. E drept, nu-i așa aproape, 64 km de Tours, dar nici prea departe nu se poate spune că este. Totuși, când am fost întrebată unde vrei să mergi duminică de ziua ta, referindu-se undeva aici, în regiune, răspunsul a venit prompt, sigur și la obiect, de parcă ar fi fost acolo în minte dintotdeauna: la Montrésor!
 
Montresor Valea Loarei Franta

Nu știu cum am trăit doi ani în Tours fără să știu că la doi pași de casă există un loc care oferă o panoramă splendidă de la înălțime asupra Loarei. Dar în momentul în care am aflat, absolut întâmplător, căutând una-alta pe internet, mi-am înșfăcat aparatul foto și în secunda doi deja urcam dealul ce domină fluviul, pe Strada celor 100 de trepte din Saint Cyr. Pentru că așa se întâmplă adesea, aproape de noi se găsesc locuri deosebite, despre care nu știm, sau pe lângă care trecem poate zilnic, fără nici măcar să le observăm.




Saint-Cyr-sur-Loire este o comună "lipită" de Tours, una din cele 19, care formează așa numita "Communauté d'agglomération Tours Plus", aglomerația urbană din jurul orașului Tours. Nu este o localitate turistică, unde să te duci să vizitezi obiective deosebite, ci mai degrabă o localitate drăguță și liniștită, bună de locuit dacă ai ceva bani și vrei să scapi de centrul agitat al orașului. Cu mașina trecusem de nenumărate ori prin Saint-Cyr, în drumurile mele prin regiune și primul lucru pe care îl remarcasem, în afara caselor elegante, a fost așezarea localității în pantă, pe o colină ce surplombează Loara, ceea ce îmi amintea de fiecare dată, cu drag, de munte. 


Vă povestesc astăzi despre plimbarea prin vie de sâmbăta trecută, cu degustare de vin în cavă, desigur. Și nu orice vin, ci unul bătrân, de vreo 20 de ani. O să credeți că stau probabil numai pe la paranghelii cu vinuri și grătare, dar să știți că nu-i așa. Bine, nu m-aș supra să fie, acum cui nu i-ar plăcea s-o țină într-o petrecere continuă. Dar din păcate nu se poate. Totuși în ultimele două weekenduri am avut parte, pur și simplu întâmplător, de astfel de exepriente. După ce acum două săptămâni am fost la Village Gastronomique, unde m-am delectat cu mâncăruri și vinuri tradiționale, săptămâna trecută am onorat invitația unor prieteni, proprietari de vie și cavă, de a chefui cu ei, la Saint Nicolas de Bourgueil.


Distracția despre care vorbesc ținea nici mai mult nici mai puțin decât 5 zile și 5 nopți, dat fiind multitudine zilelor libere din mai, însă noi n-am putut ajunge decât în weekend. Oricum nu aș fi supraviețuit unei petreceri atât de lungi. Am îmbătrânit, ce mai! Așa că sâmbătă pe la prânz am pornit cu tot cu Azorel spre Saint Nicolas de Bourgueil, o comună la vreo 60 de km de Tours, cunoscută cu precădere pentru vinurile roșii care se produc în zonă. 
Prin Candes-Saint-Martin am trecut de multe ori. Știam că este unul dintre cele mai frumoase sate din regiune și asta se vedea cu ochilul liber, mai ales vara târziu sau toamna devreme: străduțe înguste pavate ce se desprind din șoseaua principală, case albe, agreabile cu obloane și flori colorate la pervaz, felinare romantice, o biserică mare ce trona în centru, toate așezate pe malul râului Vienne, care curgea molcom la vale. Am zis că într-o zi sigur mă voi întoarce să mă plimb puțin. Momentul a venit odată cu vizita la Saumur, în ianuarie. Am poposit atunci câteva ceasuri și prin Candes, fiind în chiar drumul nostru.

Candes-Saint-Martin Valea Loarei Franta

Montsoreau este un sătuc mic, încântător în regiunea istorică Anjou. Casele albe, așezate în terase pe deal, străduțele înguste, obloanele colorate, florile de la ferestre, Loara și confluența sa cu Vienne, castelul, vinurile savuroase, dar mai ales farmecul și șarmul deosebit au făcut ca Montosoreau să se claseze printre cele mai frumoase sate ale Franței. 

Montsoreau Valea Loarei Franta

Afara este o vreme incredibil de trista si mohorata de toamna. Este unul din acele momente in care anotimpul asta al meu preferat isi arata partea mai putin prietenoasa. Exact asa a fost si in weekendul ce a trecut, dar asta nu m-a impiedicat sa il petrec intr-un mod frumos si vesel.  Sambata eram invitati la niste prieteni acasa la "o degustare de vinuri", fireste, ce altceva poti sa faci mai bine in Franta?! 
Cand eram eu mica imi placea sa citesc in vacante. Nu ca acum nu as mai citi, dar imi placea cu precadere sa citesc carti in care actiunea se petrecea undeva la tara, intr-un sat romanesc. Ma fascinau traditiile, obiceiurile, superstitiile taranilor, felul lor de a gandi si de a privi viata, intelepciunea si inteligenta aceea nativa, neprelucrata de mari institutii de invatamant. Ce citeam in romane, incercam apoi sa gasesc in realiate, in special in satul bunicii mele, din Arges. Fata de satul unde am copilarit, cel de langa Bucuresti, la bunica din partea mamei, era altfel. Oamenii erau altfel, mai de la munte. Alte datini,  alte credinte, alte randuieli.  Imi placea sa ii ascult si sa ma pierd in vorbele lor, imi placea judecata lor simpla, viata lor de zi cu zi, ce ma duceau parca intr-o alta lume.

© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS