Postari din categoria TOURS
Nu există, firește, un traseu tematic al cireșilor înfloriti din Tours. Nici nu ar fi prea mulți de văzut, cireșii nu-s chiar vedete la malurile Loarei, dar îi întâlnim din loc în loc, spectaculoși precum îi știm, înfrumusețând orașul. Fiindcă am avut câteva chestiuni de rezolvat în Tours, am profitat de una dintre puținele zile însorite și, chiar dacă temperaturile nu erau chiar potrivite unui sfârșit de martie, împreună cu Erika am pornit în  căutarea cireșilor. Știam pe unde le găsesc, nu degeaba am bătut orașul acesta la pas ani la rândul, vrând să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. Anul acesta am mers la sigur. Ba chiar îi urmăream de ceva vreme, întâmplator sau intenționat, în drumurile mele de zi cu zi, astfel că i-am prins în apogeul înfloririi, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, mai ales că primavara aceasta este ceva mai rece și la noi în Touraine. Nu ninge, dar față de anii trecuți temperaturile sunt mult mai scăzute. Tocmai de aceea și startul vegetației este mai întârziat, doar soiurile timpurii și rezistente de cireși sunt înflorite momentan, pe restul le vom admira mai târziu.

Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 


Iată-ne și în a doua zi de noiembrie, încă o lună și va fi iarnă de-a binelea. Anul acesta n-am mai petrecut de Halloween, copiii n-au mai sunat la ușă și nici n-am cioplit dovleac deși intenționam inițial. Toamna asta cu totul a fost una ceva mai atipică pentru mine, în special ultima lună pe care mi-am petrecut-o numai lângă casă, ieșirile rezumându-se doar la o gură de aer proaspăt pe terasă sau plimbări prin grădină, bine că am o curte mare cel puțin. N-a fost chiar așa de groaznic precum sună sau precum mi-am imaginat că o să fie, n-a fost desigur nici ideal, dar asta este situația, mă bucur totuși că sunt acasă, că suntem sănătoase amândouă și mai ales că stau bine cu mintea, n-am luat-o încă (total) pe arătură. Mult a fost puțin a rămas, dar recunosc că tare m-ar fi încântat câteva ieșiri de toamnă prin regiune și mai cu seamă pe la vreun castel. N-au fost să fie până acum, poate că de aceea mă simt ușor nostalgică în ultima vreme și mă gândesc cu drag la episoade din trecut, unele mai apropiate, ca plajele din Corsica, altele îndepărtate și de-a dreptul bizare, ca merdenelele uleioase și bune de la patiseria ascunsă pe șoseaua Iancului, habar nu am cum și de unde apar, schimbările astea hormonale probabil, bată-le vina! Însă cel mai adesea mi-e dor de orășelul meu Tours, ce aș mai fi bătut străduțele lui în lung și-n lat dacă aș fi avut dezlegare de la medic. Mă gândesc cu jind la o bere, fie ea și fără alcool și la o masă bună în centrul istoric, ori la o sesiune de shopping prin paradisul magazinelor de pe rue Nationale, dar mai ales la draga mea grădină Prébandes și la ce tablou inedit de toamnă trebuie să înfățișeze ea acum, la început de noiembrie. 


Vă spuneam într-un articol mai vechi că foarte multe persoane dintre cele care mi-au scris și m-au întrebat diverse chestiuni organizatorice pentru o excursie pe Valea Loarei, mi-au cerut adesea să le recomand și un restaurant bun. Majoritatea restaurantelor pe care le cunosc și pe care le-am frecventat se găsesc în Tours, asta și pentru că marea parte a "sejurului" meu pe Valea Loarei s-a desfășurat în acest simpatic oraș. Și chiar dacă pașii ne-au purtat la plimbare prin toate colțurile regiunii, cele mai multe mese le-am luat tot în Tours. În plus, tind să cred că ieșeam mai des pe vremea când locuiam în micuțul nostru apartament, probabil mânați și de oroarea de a ne petrece timpul între patru pereți. Și astăzi ieșim, dar mai rar decât în acea perioadă și mai altfel, mai mult pentru diverse activități și vizite și mai puțin doar cu scopul de a mânca sau de a bea un pahar în centru. E drept că nici n-am avut timp să descopăr încă toate restaurantele din Amboise, probabil într-o zi voi povesti și despre ele, dar până atunci să vedem unde am putea să mâncăm pe Valea Loarei, în Tours.




Nu am ales eu Tours, îmi place să spun orașul m-a ales pe mine și a fost dragoste la prima vedere din momentul în care am pășit prima dată pe străduțele lui, în 2010. Am locuit 3 ani și jumătate în "capitala Văii Loarei", câteva luni în chiar în Centrul Istoric, mai apoi în cartierul Prébandes, unul dintre cele mai elegante din oraș, iar faptul că acești ani au coincis cu primii mei în Franța, m-au făcut să-l îndrăgesc mai tare, ca pe un loc al "copilăriei". Al copilăriei mele pe meleaguri franceze, desigur. A fost o perioadă de care îmi amintesc cu plăcere: un oraș nou, liniștit, șic, exact pe placul meu. Primele lecții de franceză, primii ani în doi, Azorel și un nou mod de viață. Am străbătut străduțele cu aparatul foto într-o mână cu nesaț, luni la rândul, vrând parcă să descopăr tot, fără să-mi scape nimic. Am făcut sute de poze și mi-au rămas mii de amintiri. Și chiar dacă astăzi nu mai locuiesc în Tours, revin des și cu drag de fiecare dată, ca într-un loc de suflet.   


Am vrut să merg cu mama să vizităm Muzeul de Artă din Tours încă de vara trecută, dar tocmai din cauză că era vară n-am mai ajuns. Într-un fel era de așteptat, la cât de puține zile însorite și calde sunt pe la noi pe aici, e chiar păcat să le petrecem la interior. Așa că am așteptat să vină iarna. Și uite că a venit! Eu am mai vizitat muzeul acum câțiva ani cu o colegă de la cursul de franceză cu care mă împrietenisem la vremea aceea, o rusoaică cu mult mai mică decât mine, o tipă foarte deșteaptă și foarte pasionată de artă și frumos. Nu-i de mirare că acum este studentă la Paris. Mi-a plăcut muzeul spre surprinderea mea, pentru că, recunosc, nu mă așteptăm la prea mult de la un muzeu mic de provincie. Așa că înainte de Anul Nou am mers în sfârșit și cu mama, mai ales că mă tenta expozitia temporară a impresionistului Edouard Debat-Ponsan.



Muzeul de Artă din Tours ocupă fostul palat episcopal ce se gasesete în imediata vecinătate a impunătoarei catedrale Saint Gatien. O grădină a la française în centrul căreia tronează un imens cedru de Liban se întinde în fața clădirii sobre din secolul XVIII care încă păstrează o parte din arhitectura originală. La interior, muzeul păstrează o colecție interesantă de picturi, sculpturi, ceramică, mobilier și alte obiecte de artă organizate în expoziții permanente sau temporare.

N-o să am multe de spus, oricum toată lumea este interesată de politică zilele astea, bănuiesc că nici naiba n-ar citi ce zice Larisa pe blog, asta dacă nu începe și Larisa să facă politică, desigur.  
  


Pe scurt vă zic că în Tours este încă foarte toamnă, o toamnă frumoasă, colorată și plăcută, exceptând cele câteva zile ploioase, ca azi. Un record aș zice pentru regiunea mea.

Să vă mai zic și că totul în oraș este aproape gata pentru Crăciun? Bănuiesc că și pe la voi este la fel. Luminițele s-au montat de ceva vreme, căsuțele sunt gata amplasate pentru târg (chiar, habar nu am când se deschide!), magazinele sunt decorate cu globulețe și brazi împodobiți, ba chiar am auzit și niște colinde de curând. Cam devreme ce-i drept, sinceră să fiu nici nu știu de ce să mă bucur mai degrabă, de toamna care a mai rămas, cu vreme însorită și frunze colorate, sau de sărbători?! Ziceți-mi voi...

Am început deja să fac lista de cadouri petru cei dragi. Nu râdeți! Eu întotdeauna stau prost la capitolul cadouri, neștiind ce să iau fiecăruia. Acum vreau doar să mă mobilizez din vreme.
 
Și-n final vă mai fac o mărturisire: unul dintre "lucrurile" care îmi plac cel mai tare în Tours în sezonul rece este mirosul de lemne arse de pe străzi, miros ce vine de la șemineurile caselor, care, combinat cu frigul de afară, parfumul frunzelor uscate și apropierea Crăciunului, da un cocktail divin. L-ați încercat? Vi-l recomand cu drag. Desigur pentru asta e nevoie de șemineuri și șemineurile nu prea le găsești prin orașele astea aranjate pe verticală. De aia îmi plac mie așezările mai mici ... 








Jardin des Prébendes d'Oé- parcul de langa casă


Revin după ce se mai liniștesc apele. Săptămână excelentă să aveți, că de început, am început-o bine ;)!

S-ar putea sa te intereseze si:


Când a trecut vara asta? Îmi explică și mie cineva? Zău că nici nu-mi vine a crede că lunea viitoare începe septembrie. Și vara ca vara, dar luna august mi s-a părut că... nici n-a fost. Parcă ieri am mers la Paris s-o aștept pe mama la aeroport și trosc-poc, s-a rupt firul, m-am trezit astăzi. Poate e din cauză că pe aici nu prea a fost vară, deși "nu prea" asta e deja mult spus. Cred că de o vară mai rece ca aceasta n-am avut parte niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc. În afară de o zi, maxim două, temperaturile nu cred să fi urcat peste 23 de grade aici în Touraine; de plajă, bălăceală și pescuit cu cortul, așa cum îmi plănuisem pe timpul șederii mamei, nici nu încape vorba. Eh, mama s-a întors duminică în țară, iar pentru noi lucrurile au intrat în "obișnuit". Noroc că vine vacanța ...

Tours este în marea parte a timpului un oraș liniștit. Atât de liniștit, încât uneori ai impresia că nu se întâmplă nimic pe străzile sale și că viața urbană decurge molcom și firesc fără prea multe probleme. Însă totul se schimbă radical odată cu lăsarea întunericului și mai ales la sfârșit de săptămână, când centrul vechi al orașului, în special a sa Piață Plumereau, devine polul inegalabil al întâlnirilor, al socializării și al distracției. Am observat că lumea aici iese des în oraș, indiferent de vârstă sau statut social. Uneori chiar mă întreb dacă francezii nu cumva se nasc să stea la terasă, că prea această îndeletnicire este un fel de sport național. Ca la orice popor latin care se respectă, mâncarea, băutura și voia bună în Franța au întâietate, munca fiind desigur pe plan secund, iar Place Plum', așa cum este ea prescurtată de localnicii din Tours, este scena desăvârșită a acestui spectacol, numit atât de elegant "l'art de vivre à la française". 

Este imposibil să vii în Tours și să nu te oprești în Place Plum', piața cea mare din inima centrului istoric, pentru a servi o masă bună, sau măcar o cafea, sau un pahar de vin. Frecventată atât de localnicii ieșiți la socializare cu prietenii, sau de turiștii atrași de aspectul autentic al caselor tradiționale cu bârne de lemn și al străzilor adiacente înguste și pavate, dar mai ales de studenții dornici de distracție de la universitățile vecine, am putea spune fără îndoială că Place Plum' este locul cel mai plin de viață al urbei, sufletul Tours-ului. Și nu zic doar eu asta, se pare că anul acesta, cei de la Lonely Planet au desemnat Place Plumereau din Tours ca cel mai frumos loc din Franța unde să servești apéro-ul.


Plimbarea de seară

in , , , , , by Larisa, martie 21, 2014
În fiecare dimineață și seară ies cu Azorel la plimbare. Un câine vine întotdeauna cu ceva obligații la pachet, așa că fie că sunt obosită sau lipsită de chef, el chiar trebuie să iasă afară. Și nu trebuie să iasă afară doar pentru a-și face nevoile cum cred unii posesori de animale de companie, ci are nevoie de plimbare serioasă, cel puțin din când în când. Dimineața mai e cum mai e, m-am obișnuit să mă trezesc cu 10 minute înainte, dar seara de multe ori n-am nici un chef. Cu toate astea,  sunt constrânsă să-mi găsesc cheful și să ies, iar culmea este că de fiecare dată după câteva minute de plimbare îmi dau seama că și eu, poate chiar mai mult că Azorel,  aveam nevoie de puțin aer curat.

Ieri a fost o zi cu mult...foarte mult soare în Tours. A fost atât de cald, că am ieșit afară doar în pulovăr. Vai, ce bine a fost, zău! Am observat că buna mea dispoziție excelează în zilele luminoase. Mă simt mai veselă, mai optimistă și cu mai multă poftă de viață. Nici frigul nu mă întristează așa cum o face un cer plumburiu. Ar putea fi iarnă juma' de an, dacă ar fi soare aș putea trăi liniștită, fără să mă plâng prea tare. Din punctul ăsta de vedere n-am nimerit bine în Touraine. Nu mă pot "lăuda" cu geruri cumplite, nămeți, sau caniculă vara, dar zile mohorâte avem din plin. Vorba unui amic, e frumoasă regiunea asta a noastră, doar vremea-i de tot rahatul. Drept urmare, n-a durat prea mult soarele; azi cerul este acoperit și așa va rămâne, se pare, până duminică. 


Am așa multe idei de articole pentru blog în ultima vreme, încât nu mai știu ce să fac cu ele. Cu ideile, că articolele nu-s gata. Dacă săptămâna trecută mă plângeam că nu mai știu despre ce să scriu, acum m-au lovit atâtea subiecte, de nu știu cu ce să încep și uite-așa, sunt sigură că iar sfârșesc prin a nu scrie nimic. Cel puțin am făcut un pas, am scris titlurile...conținutul...eh, mai încolo, când n-o mai fi de actualitate și firește va rămâne nescris. Nu știu voi cum sunteți, dar mie îmi vin ideile exact când nu sunt la calculator. Încerc eu să le notez în minte, ba chiar aduc leptopul cu mine în pat seara (asta când nu aduc aparatul foto să-i studiez setările!), dar ale naibii idei, fug așa repede. Cred că-mi iau un reportofon, ceva... Oricum, nu despre cum mă chinuie (sau mai bine zis nu mă chinuie!) pe minte talentul literar vreau să vorbesc aici, ci despre un subiect de maximă actualitate, târgurile de Crăciun.  



...în Tours.
 
 Nu prea mai știu despre ce să povestesc aici pe blog... În ultima vreme n-am mai plecat pe nicăieri, n-am mai văzut nimic interesant, n-am făcut nimic special, nu mi s-a întâmplat ceva demn de consemnat (da, n-am câștigat încă la loto, dar perseverez jucând!), iar mintea mea parcă refuză să conceapă subiecte interesante de dezbătut; viața decurge molcomă și banală, cu problemele și micile ei bucuriii de zi cu zi, îndreptându-se cu pași repezi spre.... Crăciun. Mă uităm ieri prin oraș și n-am putut să nu observ bradul, prospat instalat în fața primăriei, instalațiile de lumini spânzurate peste strada principală, globurile, care au înlocuit steagurile pe pod, căsuțele sosite pentru târgul de Crăciun. Toate sunt aproape gata.


Toată vara, cât a fost cald și frumos, n-am ieșit nici măcar o dată cu trepiedul noaptea, sau pe înserat, să fac poze. În schimb, am ieșit acum, în noiembrie, când e frig și plouă aproape continuu. Încep să cred că dacă nu-nghet de frig, dacă picioarele nu-mi sunt leoarcă, la fel și aparatul, dacă Andrei nu-mi ține umbrela, sau dacă Azorel nu mă înjură în mintea lui, pe câinească, tremurând, parcă eu nu simt fiorul fotografiei trecându-mi prin vene.


Toamnă pe malul Loarei

in , , , , , by Larisa, octombrie 29, 2013
Într-una din puținele zile calde și însorite, făcui o plimbare pe malul Loarei, nu departe, ci chiar aici în oraș. Cam așa arăta peisajul... 


Mă plângeam degeaba zilele trecute că la mine nu a venit toamna. N-am căutat-o eu unde trebuie, că de ajuns, a ajuns și aici, dar normal că n-ai cum s-o observi în mijlocul orașului. Indiferent de anotimp, betoanele au aceeași culoare, nu? Însă pentru că săptămâna asta am avut parte de câteva zile însorite, am mers într-o după-amiază la Grădina Botanică. Am rămas uimită de cât de colorat era totul acolo, dar mai ales am rămas uimită de câtă lume se plimba în acea zi pe alei. Copii, vârstnici, tineri, părinți, toți ieșiseră să se bucure de vremea prietenoasă. Că așa este aici, tre' să profiți  cât mai repede, altfel nu știi când te mai întâlnești cu ea. Sigur a doua zi va ploua! 




Zilele astea m-am plimbat foarte mult prin Tours. Atât de mult cât să-mi ajungă tot anul. Am profitat de faptul că este mama aici și vorba aia, nu puteam s-o țin în casă și am mai profitat și de vremea caldă și însorită. Cu ocazia aceasta mi-am scos și aparatul la plimbare, așa greu cum este și mi-am imortalizat orașul în plină vară. Știți?! Vara orașul meu mi se pare gol. Poate din poze nu s-ar zice, însă eu așa îl văd, așa îl simt. Pe străzi plutește un aer de vacanță, încă de la orele dimineților, și asta pentru că majoritatea localnicilor sunt plecați în concedii. Cu toate acestea Tours nu rămâne chiar pustiu În lunile de vară dau năvală turiștii. E plăcut să-i vezi și să te pierzi printre ei! Cred că avantajul de a locui într-un oraș turistic, este acela că vara te simți în vacanță chiar dacă nu ești.



© Blogul Larisei · THEME BY WATDESIGNEXPRESS